Visator sau realist

Visatorii au sufletele delicate. Sunt firi sensibile, fine si ondulate in chip si vorba. Visatorii sunt  frumosi la inima, mult mai deschisi si plini de curaj, mai mult decat par. Au o pasiune si o iubire fara limite. Sursa lor de hrana spirituala de aici vine. Este daca vreti, lumina de care au nevoie sa se simta impliniti si integrati.  Sunt acei oameni manati de o forta interioara, care detin inteligenta si investesc in perfectionarea ei tocmai pentru a-si putea  justifica speranta in fata a mii de oameni. Sunt cei care lupta pentru “ceva mai maret decat coroana sau tronul suveranului” (Sistemul Maestrului de Charles F. Haanel).

Iubesc oamenii visatori, sunt oamenii care ma inspira.  Sunt cei care-si lasa gandurile sa plece unde si cat vor, alaturi de care pot purta conversatii extrem de placute, indiferent daca sunt barbati sau femei. Aspectul care face placut dialogul, doi visatori intalniti pentru schimburi de vorbe si teorii spatiale, nu pentru cuceriri sau ochi dulci. Intre ei imi place sa-mi petrec timpul ramas haihui si fara program. Cand mai gasesc asa oameni, capacitatea mea de focusare atinge nivelul maxim. Simt cum absorb expresiile si ma las transpusa in fiecare fraza precedata de marirea ochilor si expresia chipului. Este o senzatie placuta, cumva de eliberare,  imi pot lasa si eu mintea sa zburde negandindu-se pentru cateva clipe la siguranta si preventie. Mai ales cand am ocazia sa inspir si eu la randul meu sau sa incurajez visatorul de sub ochii mei in a nu-si mai reprima gandurile si sentimentele. De multe ori mi s-a intamplat sa asist prin preajma unui visator ce contempla de zor la o creatie noua,  aparent inutila si nedemna de luat in seama, sa il observ cum dupa deslusirea intregii schite ajunge sa gaseasca ceea ce cauta.  Exact ce avea nevoie pentru noul proiect, pentru noua creatie de moda, pentru viitorul sistem de programare, etc. Visare inseamna creativitate, iar visatorii, putini alesi la numar sunt cei care pot crea. Ei vin cu schita, iar fara schita si un desfasurator concret nu se prea poate realiza nimic. Este la fel de adevarat ca mai sunt si visatori care traiesc intr-o lume aparte, sunt antisociali, inchisi, deprimati si nu isi duc mai nici un vis aproape de realizare. Eu as spune ca aici e vorba de un visator comun, care prefera sa fie un neinteles al universului decat sa dea din coate si sa puna fundul la treaba.

Am invatat ca pentru orice vis cat de mic, de cele mai multe ori ai nevoie de oameni care sa te ajute. Ai nevoie apoi de resurse si de disponibilitatea de a renunta pana la atingerea obiectivului mai la orice: viata de familie, copii, jocul preferat, iesire cu prietenii. Dar cand scopul este nobil :) , garantez ca toate din jur se vor completeta de la sine si automat devin sustinere. Daca totul se face cu aceeasi pasiune si iubire de la primul pas pana la sfarsit, cu siguranta succesul si recunostiinta lui va fi pe masura. Sa nu ne dorim prea mult, sa fim constienti ca fiecare eroare omisa intr-un proiect cat de mic poate sa aduca dupa sine consecintele aferente. Sa nu fie vorba de vise exagerate, artificiale si fara necesitate. Atata timp cat porneste dintr-o starnire a eu-lui profund si nu vorbeste despre instarirea doar materiala dusa la extrem pana la exagerari la care tindem cu totii fara sa vrem (ferrari si case pe o insula pustie), totul e in regula. Nu zic ca nu ar fi si asta o solutie a succesului, sa te consideri sarac tot sarac ramai. Dar daca iti proiectezi in viitor portretul unui om implinit este si mai posibil de atins. Totul depinde de cat si cum gandim. De calitatea fiecarui gand.

Una din cerintele unui vis inspre desavarsire, consta in focusarea maxima asupra lui. Constanta cu care gandesti visul va fi sesizabil  in fiecare actiune,  toate se vor indrepta spre acelasi sens. Efortul stapanit, fara avalanse imature, fara impulsuri distructive va completa intru totul siguranta proiectului si al unui final pe masura asteptarilor. Gandul este secretul. Unde il conduci tu, sau daca il lasi sa te conduca el pe tine. Daca il poti tine sub control sau il vei lasa sa preia controlul actiunilor tale. Nu va incredeti in minte. La doua ganduri de :” Vreau sa fac asta maine, pentru ca maine am si resursele si oamenii” sau la un “Maine am sa pot”, mintea are grija sa iti aduca din subconstient si sertarasele lor, cu toate amintirile aprinse de acei oameni, de acele resurse ca: “Pot fi indisponibile, ca poate oamenii nu vor depune efortul cuvenit, ca daca si cu parca”. Selectia lor inseamna reteta de vis spre realizarile mult asteptate. Mintea stie sa joace feste, stie sa creeze capcane, stie sa iti poarte o masca atunci cand vrei sa iti ascunzi adevaratul eu. Mintea stie sa minta. Si cat de bine o poate face! Mintea iti spune despre amintiri si trecut. Mintea memoreaza clisee deja trecute. Insa la fel de bine, o minte controlata, intr-un corp stapan pe sine va putea dirija intregul traseu de care visatorul nu se va simti prea curand dezamagit. Rapidul lant este urmat apoi de iubirea de sine, nevoia de a darui neconditionat, continuat de  linistea interioara si pacea armonioasa din tine si din jurul tau. Se mai adauga alta veriga, aceea ca viata pare mai usoara, ochii vad mai multe frumoase, oamenii mai buni si mai frumosi. Totul este un lant. Mintea acum intregita, nu mai are disponibila decat o singura varianta cu o singura logica, ce va obtine in cele din urma constanta si echilibru. Va obtine eliberarea suprema, acel moment in care simti ca iti depasesti complet limitele mentale. Mintea este cea care poate fi dominata, ori daca nu, cea care te domina. Nefericirea este creata de raspunsurile, hartile, de instinctele si de unele aspecte care ne spun sa facem asa (as numi inima, sinele, interiorul). Cu o minte neantrenata sa raspunda la comenzile tale,  nu vei sti cum sa tolerezi. Si astfel, apare un conflict interior capabil putin cate putin sa prezinte leziuni in deciziile pripite, in emotiile starnite, in nesiguranta resimtita, in ambuscade in care iti pierzi firea si starea de bine. Mintea trebuie controlata. Daca stii ca este bine sa faci acel lucru, argumentandu-ti toate posibilitatile si variantele de castig, atunci aminteste-ti si de un CTC rapid  pe la mintisoara :)  Sa poti sa faci din tine un win-win stabil si adus la cunostiinta in totalitate.

Acum cateva saptamani m-am intalnit in sfarsit fata in fata cu coach-ul meu in materie de frumusete si feminitate, Irina. Ca sa stiti despre ce vorbesc, va dau adresa ei http://www.irinairimia.ro/ . Aici puteti afla toate minunatiile pe care le impartaseste in stilul ei caracteristic. O femeie la 23 de ani, o mare visatoare in care m-am regasit nitzel. Dupa cele doua pahare de vin, tacerea pricinuita de privirile catre panorama unui turn al Bucurestiului, oferita de la etajul 18, se sfarseste  surprinzator cu o intrebare aruncata din scurt : Ce te face sa visezi? La fel de rapid a fost si raspunsul meu : Realitatea ma face.

Da, realitatea ma face pe mine sa visez. Cumva, atunci cand inchid ochii si imi dau seama cat de departe pot sa ajung si cat mult frumos poate mintea mea sa construiasca in culori, marimi, drumuri si dorinte, imi creaza o stare de mult bine. Specialitatea mea in ale visarii (toti cred ca avem o specialitate acolo), vine odata cu muzica. Daca ascult muzica si inchid ochii…s-a terminat cu to-do-list-urile!  Muzica ma ajuta, dar pot sa o fac la fel de bine oriunde as fi. Imi pot imagina orice, asta mi se pare cel mai fascinant la structura noastra omeneasca. Sa nu credeti ca sunt mereu o visatoare, dar cand nu o fac ma simt comuna. Fac ce face toata lumea, spal vase si citesc ziare. Visarea este singurul meu cubuletz de zahar pe care mi-l permit si imi este la indemna si cand am orice si cand imi lipseste tot. Visarea, starea de visare, e la fel de buna precum o cada fierbinte, cu multa spuma si lumanari.  Off, visarea asta, pe care toti o proclama a fi naivitate, inconstienta, slabiciune. Dar oare de ce ne este data sa o avem? De ce o avem? De ce ne negam dreptul la ea? Oare poate fi de ajutor? Oare poate sa ne indrepte catre ceva anume? Oare poate ea sa arate cu mintea ce usi pot fi deschise? Oare ce poti face cu un vis nou? De ce avem capacitatea asta de a visa?

“Oamenii visători şi cu capul în nori nu mai sunt consideraţi infantili, lipsiţi de disciplină sau nevrotici, după cum îi catalogau în trecut psihanaliştii, în frunte cu Freud. Ultimele analize au arătat că “visatul cu ochii deschişi” poate fi folosit ca un scut de protecţie faţă de problemele cotidiene sau poate stimula creativitatea.” http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/esti-visator-e-de-bine-192204.html .
     De mica am avut visuri mai mici sau mai mari, ca noi toti de altfel. In cartea mea, “LadyLove”, care sper ca va iesi cat de curand posibil, am ajuns la o metafora legata de puterea visarii: “A visa este usor, insa scump a visa bine”.  Cu asta mi-am si concluzionat toate experientele mele, cele care s-au indeplinit, cum si ce forta au avut in mine. Totul incepe cu un gand. Gandul incepe sa se dizolve in toate lacasurile din tine, iti ofera odata cu el tot felul de imagini si cat de curand se transfera catre partea logica. El iti explica cat de realizabil este. Odata ce ii vezi portita de indeplinire, simti ca nu mai poti da la o parte noul vis. Si cand o faci te simti nefericit, trist si intri intr-un conflict cu tine insuti. Te intrebi de ce? Ce am? Ce e cu mine?
       Viata noastra pe langa cursul ei normal, scoala-familie-copii, mai are si un anume destin care trebuie sa atinga implinirea pentru a face din noi un spirit fericit. Indeplinirea visurilor. Aproape ca uitam, odata cu maturizarea, de curajul nelipsit cand eram tineri, ca dorintele noastre ar putea deveni realitate. Ca era vorba de o facultate anume, sau de un suflet pereche, bani sau recunostinte. Ele vor  deveni mai devreme sau mai tarziu o realitate sub ochii nostri. Este foarte adevarat ca pana ajungem la un vis implinit aproape suntem storsi de puteri, de ne  mai ramane tare putin timp sa ne si bucuram. Eu mai nou, caut vise care imi pot crea o frumusete interioara si o protectie fata de realitate, fara vreo eroare (de parca ar fi posibil ;) ) ). Da, da …imi perfectionez visele. Exact asa o numesc.
     Toate au pornit de la un vis. Un mare arhitect a avut un vis sa construieasca cel mai inalt hotel din lume (Hotelul Burj al-Arab), de sapte stele. Tot un artist, cu un creion si o plansa in mana. De la un vis s-a pornit si  in noile tehnologii de smartphone-uri.  Totul porneste de la o licurire de lumina, numita vis. Cand pui capul pe perna, cand ziua s-a terminat si in intunericul din fata ochilor inchisi tu continui sa visezi la ceva…. Toti visam la ceva si incepem cu : “Ce ar fi daca?”
      Ce monotona ar fi viata si iubirea si oamenii si filmele si cartile si dulciurile si totul fara a avea forma asta de creativitate.
Iubesc sa visez. Imi permit sa o fac si cu 10 lei in buzunar.
        Da, visez de placere. De bunul gust care mi-l reda apoi in privire. De culoarea din obraji cu care ma vad dupa. De sufletul pe care mi-l tine tanar si creativ. Iar creativitatea ma ajuta sa cresc intensitatea iubirii din mine.  Insa fac toate astea pana intr-un punct. Este adevarat ca uneori mi-e atat de bine pierduta printr-un mic “visisor” incat n-as prea vrea sa ma intorc la lucrurile normale. Ma disciplineaza reintoarcerea la realitate un singur aspect: excesul de visuri poate dauna grav realitatii din fata ta!
 Altfel spus, cand ne punem cu burta pe visat, sa cantarim pe fiecare in parte  inainte sa le lasam sa se insamanteze in noi. Ca o data prinse mai greu scapam. Si pentru a  crede cu adevarat intr-un vis trebuie sa ne asteptam ca ne vom arunca cu totul catre implinirea lui. Nimic cu jumatati de masura. Te daruiesti si cu asta basta.
               Spuneam, visatorii sunt curajosi, realistii sunt opusul :) .  Pana la urma fiecare are realitatea lui, asa ca eu sunt jumatate boema si romantica, jumatate concisa si aspra. Jumatate indragostita, jumatate rationala. Jumatate rebela, jumatate supusa. Jumatate haotica si jumatate obsedata cu ordinea.