Ea aka Iubirea

Iubirea, fotosinteza simturilor noastre.

Emana  energie vie in trup, minte si corp. Capabila de a ne dezvolta imaginatia, creativitatea si memoria.  Centri nervosi devin activi…Gandurile formeaza perechi unitare. Senzitivitatea urca la un nivel inalt, coonstiinta raspunde la stimuli intr-un mod pozitiv. Dormi mai bine, acidul gastric scade, muschii fetei se relaxeaza. Toate procesele noastre psihice se reorganizeaza, prin “hrana” corecta (as spune chiar hrana necesara). Totul se traduce printr-un procedeu organic, insusit de procese psihice ce lucreza, se aseaza si sunt prelucrate la intensitatile maximale. De aceea cand iubim, parca suntem mai frumosi, mai speciali, mai activi, mai atenti. Fara parca, chiar suntem.

Ca si caracteristica de ordin spiritual…as spune ca pleaca dintr-un  interior al nostru invizibil si imposibl de atins. Dintr-un punct mic, foarte mic care atunci cand acesta crapa… ni se scurg resurse importante, minunate, mereu asteptate.
Confera de la stari de liniste si armonie pana la autodepasire si abuz (da, chiar si abuz). Spun, cand iubim ne depasim ego-ul, si putem vedea dincolo de noi insine.
Este recunoscuta pentru curajul si increderea de care subiectul se poate bucura. Cum spuneam, reda un sine mai frumos, mai fascinant, mai creativ.

Toti cautam iubirea. Toti cautam alinarea ca din trupul si mainile celuilalt ne vin puterile. Toti asteptam cuvinte care sa ne atinga sufletul, gesturi care sa ne emotioneze si sa ne unga. Toti vrem pe cineva sa ne ajute, sa ne asculte, sa ne inspire.

Cine poate sa nege iubirea? 
Nu avem cum sa o negam. Este parte din noi, noi suntem iubirea. Nu ne putem nega spiritul, corpul, existenta. Nu putem sa ne negam prezenta si nevoia de iubire.
Vrem iubirea si o vrem atat de mult incat suntem din ce in ce mai dispusi catre tot felul de gesturi disperate. Si inteleg asta! Inteleg perfect.

Lipsa iubirii devine boala inimii. Iar aerul inhalat in lipsa ei nu este nicidecum purificat.

Fara iubire…ce suntem noi fara iubire? Ramanem simpli, superficiali, comuni, fara maretii in ganduri si daruri. Devenim avari, frustrati, inhibati. Uram, dispretuim, alungam, mintim. Nu mai stim cum sa oferim, nici sa comunicam, nu vrem sa ne protejam, sa ascultam. O gasesc singura cale de a ne face, involuntar ,sa devenim aproape fara eroare. Dragostea nu ar trebui sa insemne nici captivitate, nici libertatea. Iubirea e o stare. Prin ea te poti recunoaste, te poti regasi.

Zilnic pe EA o cautam.
Ne imbracam frumos pentru o iesire, sperand ca cineva sa se indragosteasca de zambetul nostru. Facem facultati sa fim inteligenti, poate cineva va fi acolo sa impartaseasca acceasi pasiune. Ne lucram corpurile in sali de gimastica si ne cheltuim banii pe tratamente corporale si creme de tot felul, poate gasim pe cineva care sa ne gaseasca atragatori si merituosi de iubire. Invatam sa dansam, sa ascultam muzica, ne facem prieteni, castigam bani, investim in noi, in case si masini, pentru a fi apreciati. Pentru ca cineva acolo sa ne vada, si sa ne gaseasca. Sa ne scoata din intunecimea care rar o lasam la vedere.  Cautam iubirea, cautam gesturile care sa ne confirme frumusetea. O cautam pe ea, sa ne faca sa ne simtim construiti cum trebuie.

Dar cat de prost stim cum se iubeste, cat de dezamagitor ne razboim, cat de josnic ne ranim…

In numele iubirii, zic: Ea este singurul miracol in care mai cred. Amin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>