La Tita :)

Jurnal de Spania…

http://www.youtube.com/watch?v=OSKO4go3HjM  Enigmatic Encounter Atb&Enigma

Parca au fost putine zile acum aproape de plecare, dar necesare cat sa ma readuca pozitiva si cu pofta de viata. La tita, matusa in spaniola sunt eu!  E mica, daca are 40-50 cm cu degetele roz si spatic pufos. E ca un buretel cu ochi de cristal. Trei zulufi carliontati si miroase bine rau. Zau cata treaba ai, schimba pampersi, calca, intinde jucariile- strange jucariile, ascunde telefoane-telecomenzi-creme-carti (orice din calea ei) alergat dupa funduletzu ei la fiecare secundica, dureri de spate, dureri de maini…. Plange nu stii ce are, primesti indicatii tematoare sa le respecti cum trebuie. Si partea cealalta care trebuie sa o tii in control, sa nu ii strici deja educatia primita si cum e invatata, sa respecti regulile casei cu care este obisnuita. Stie sa faca un monton de cosas pentru varsta ei. Pana mea, o secunda mai mult daca ii incalzesti mancarea si nu o mai vrea. Madre miaaa :) ).

Ieri mi-am facut curaj si am propus sa am parte de o mica plimbare doar eu con mi dolce sobrina. Asa ca am deschis dulapiorul plin cu abtibilduri floricele si fluturasi din camera ei roza, care miroase numai a bonibon  :)) si…cauta cu ce o imbrati. Tricou cu un happy face o salopetica de blugi si sandalute rosii, eram intre tenisi si sandalute. Trebuie sa fie totusi asortata :) . Ma ajuta, ridica manutele si se chinuie ea sa isi bage coatele prin manecutele mici. La fel face si cand o dezbraci si cand ii pui el centuron :) . Te ajuta la un anisor si 2 luni….Am luat Aspitos la mine 2-3, ii plac la nebunie si stie singura sa le gaseasca in dulapul din bucatarie.  Repede fug si eu sa ma imbrac cand sa trag o rochia alba primita de la sis, imi spune ca vrea apa…. du-te dupa apa si intoarce-te inapoi sa te termini de imbracat. Ies pe usa, stresata toata cu ditamai caruciorul la ditamai etajul cu un diamant la purtator! Oye mira esto! Cu liftul usor…la scari cumplit…. Eh…imi tremurau toate pe mine dar m-am descurcat. Am fost in parc si ne-am plimbat pana la Chino, stiu drumul pana acolo si inapoi. Ne-am imprietenit cu alti copilasi, ne-am salutat, ne-am spus si Adios, ne-am plimbat si pe jos. Cu o mana impinge caruciorul cu o mana pe Caty, ba mai vrea apa ba mai vrea Aspitos, ba vrea in fundulet, ba ramane pe un picior de-al meu sprijinita. La trecerea de pietoni o iau in brate, sprijina caruciorul sa nu o ia inainte. Asa cum si trebuie partea pietonala e putin in vale la trecere, deci, sprijina caruciorul ia-o in brate, apasa butonul, asteapta verde si dai si treci.

Ne mai plimbam, ne mai pupam. Ajungem aproape de casa, cu dureri peste tot, mai ales la piciorul stang (nu stiu ce are). Deja eram asudata toata…obosita. Intram in scara tine caruciorul de care se tinea Caty, in timp ce bagi cheia uita-te la ea sa nu cada. Deschid usa si intra ea prima… intru si eu si incep sa trag de carucior, iti trebuie ceva experienta si skill-uri sa stii cum sa manevrezi rotitele alea. Trageam eu acolo cu ultima suflarea si cand ma uit Caty a mea, cum va spuneam un puf de 40 de cm tragea si ea cu mine…..

Va spun, a fost o clipa in care s-au blocat toate, totul s-a oprit…Ea cu manutele alea mici tragea de carucior dublu cat ea, cu un piciorus pus in dreptul usii sa aiba mai multa forta, incruntata si ea ca mine si bolborosind ea ceva pe acolo. Am ramas fara cuvinte…nu pot sa explic sentimentul…chiar nu se poate spune nimic. Eram acolo blocata si prezenta la fiecare miscare si gest al ei. S-a lovit …evident…si eu ca o naluca trebuia sa ma astept. I-au dat doua lacrimi am luat-o in brate muta si fara cuvinte, certandu-mi neatentia.

Am asezat-o inapoi in carucior si am intrat in liftul cu onglinzi. Ne-am privit amandoua in oglinda, ea cu ochisorii rozulii de la lacrimi, eu topita toata, ne-am privit nu spunea nimic se uita fix la mine eu fix la ea. I-am sarutat manuta si i-am zis multumesc.

Seara, inainte de somn mi-am reamintit scena. Nu doar o data, de mai multe ori…mi-au dat lacrimile, imi dau si acum…

Multumesc sufletel scump.

 

Familie printre straini

Asa a fost sa fie, Este mai bine asa, Am invatat mai multe- whatever astea sunt minciunile care mi le spun atunci cand ma intreb de ce, pentru ce, cand s-a intamplat totul si de ce nu depasesc. Oamenii mei apropiati au plecat catre doua destinatii diferite iar acum ne situam pe mapapond toti impartiti printre alti straini croind vise si familii. Si asta se intampla acum vreo 5-6 ani. Abia gustam viata, abia incepeam adolescenta sa o miros.

Well, ce sa spun? Sunt fericita, sunt asa de fericita sa fiu aici cand nepotica mea are febra, sunt asa de fericita sa fiu aici cand mama se simte rau. Sunt asa de fericita cand o dor picioarele pe bunica mea, sunt atat de implinita sa ma destainui unei prietene culese. Auuu si inca cum doare! Doare de ma kk pe mine; unii vor spune – Ce se mai victimizeaza si fata asta! Altii- imi vor plange de mila. Ca asa e viata idioata si cretina, pe bune ca stiu, stiu de mica.

Imi construiesc o familie printre straini. Maine nu vor mai fi straini, dar nu-mi vor unge sufletul cum stiu doar ele. Au, ca doare!

Doare, e o durere acolo care apare si dispare. Apare cand nu te astepti, pocneste cand nici nu o simti si te lasa fara vlaga si putere. Te lasa amortit si vlaguit. Nici nu mai stiu sa rad cum trebuie….

Ma poticnesc de acceasi durere in fiecare proiect pe care il incep. Cand am crezut ca am gasit linistea si iubirea, mi-am dat seama cat imi lipseste siguranta si ordinea sufleteasca ce o regaseam acolo. Nu mai este si nu mai este de demult. Nici in copilarie nu era o familie de vis, stiu. Ele erau reperele mele, au disparut dintr-o data si n-am mai inteles mare lucru de atunci. Doare rau!

Unii spun ca e mai bine sa nu deschizi ranile adanci, altii te trimit la psiholog. Nu exista tratament si nici o forma de medicament, droguri care sa-ti alunge asta. Pot in schimb sa ma mint in continuare…

Mie dor de discutiile cu sora mea, eu mai visatoare ea mai logica. Eu mai sensibila ea mai orgolioasa, o completare frumoasa care ne ajuta sa ne dezvoltam altfel. Mama, o fiinta frumoasa si energica, imi placea sa o necajesc cu glumele mele inspirate.

Si cu cat timpul trece, distanta se mareste. Cand telefonul suna…ne spunem doar lucrurile de deasupra liniei, vrand sa ne protejam poate, sau sa nu ne recunoastem slabiciunile…Cand telefonul suna si ne aflam pe fusuri orare diferite, pe stiluri de viata diferite, nici limbajul nu mai e acelasi. Straini devin cu totii…

Pana nu demult, din durere construisem o platforma ideala motivationala. Ma impulsiona durerea sa lupt, sa vreau mai mult, sa stiu ca pot. Acum nu mai merge… Poate e varsta, poate sunt schimbarile, poate este mediul…

Ma intreb doar…cum ar fi?

Cum ar fi, maine sa ma duc sa beau o cafea intre 12h-12h30 la sora mea, sa o sarut pe Katy pe frunte, sa ma mai intep putin cu Monica si dupa sa ma intorc la munca. Ma intreb cum ar fi sa  spun “trec pe la mama”?

Eu nu stiu ce inseamna “te spun lu’ tata”, “mama vreau asta”, “ma duc pe la maicamea” “vin ai mei in vizita” , “ma duc cu sormea la..”….eu nu stiu ce inseamna…

In concluzie, “e mai bine asa” …..

 

 

 

Romania, Bucuresti

Romanul din Romania, spusa mai pe romaneste!

 

Sunt pe bulevard, e linistea strazii cu luminite de masini vin din indepartare. Intru in intersectie, imi las cotul liber si relaxat pe marginea geamului si cu o mana tin volanul de placere. Nu depasesc 50km/h, si daca nu ma insel asa este regulamentar (nu ma  intrebati care este regulamentul in Romania caci mi s-au dat peste cap toate invatate din teorie pana la practica strazii). Merg agale, si docil, si cumva si masina-mi asculta directivele, e mai fiabila, usoara si la mana mea. Cand ma mai aplec peste volan, cand imi mai las ceafa intinsa bine si dreapta pe spatar, cand mai tin mainele amandoua intre picioare si trag de volan doar cu cele doua degete aratatoare. Sunt in lumea mea buna, o bula protectoare care ma invie si ma ridica. Imi plac de mor felinarele aprinse noaptea, cum trec de mine, pe langa mine si le las in urma. Uneori ma mai uit in retrovizoare dupa ele, si se tot sting pana dispar si vin altele la fel sa le inlocuiasca. Ma duce cu gandul la sentimentul de “merg inainte”,  ca nu stau pe loc, ca timpul nu trece fara sa-i spun eu si mai ales directia este decisa de mine.

Ma bucur de plimbarea mea nocturna pe strazile din Bucuresti, de luna mare si rotuna de pe cer, de odorizantul din masina cu miros de liliac. Pe Freddie l-am ales, sa-mi cante in surdina, usor, atat cat e nevoie, sa fie intre zumzaiala de afara si linistea din interior. Freddie a ramas inca autentic inimii mele.

Imi place sa imi infranez…motorul, putin cate putin, pana cand in dreptul semaforului rosu nu mai simt nimic. Fac asta acum, ca-s strazile pustii, acum ca mi-s bine si relaxata. Fac asta caci este posibil…

Imi ies din ale mele si arunc o privire peste umar. In dreapta mea, intr-o mare tromba, o Dacia galbena, franeaza brusc dupa semafor    ( cum fac sa mut si eu zebra asta mai incolo?, -Vers din Parazitii). In masina doua romancele se hatana de jor pe manele. Pe sofer nu-l vad la fata, in schimb am parte de un detaliu sublim: un brat ridicat din umar direct pe centrul volanului, cu o bratara consistenta de aur la mana. Maneaua, fata si haurul….inca primeaza :) . (Nu stiu daca este de zambit, o fac sa nu zica lumea ca-s prea trista)

De trecerea de pietoni se apropie doi barbati, la camesi albe si pantofi. Sunt scortosi, de clasa buna…se opresc, se uita, pun capul in pamant si apoi le citesc trecerea rapida catre o discutie banala, cu iesire din impas (unele aspecte sunt atat de evidente). Eu, eu nu las capul in pamant, dar nici cu o privire insitenta nu pot sau sa trimit o chemare la o alta atitudine nu pot. Sunt femeie si imi pot pune siguranta in pericol, dar daca n-as tine cont de cateva sufletele din jurul meu care ma vor sanatoasa si intreaga as tine-o numai in actiuni de eroina!

Nu mai conteaza deja, semaforul a dat verde si Dacia galbena m-a facut si a calcat-o repede…tarsaind un motor de 1,6?

Ma intorc inapoi la plimbarea mea noctura placuta si buna. Nu am multi km, doar 20 si sunt hotarata sa mii duc la capat cu aceasi stare buna si linistita. Incep sa ating mai mult de 56km/h, total dezaprobator pentru doi taximetristi (cred ca vorbim de unul nou in scena, nu sunt sigura), si un audi negru prafuit care-mi da de zor flash-uri.

Eu am invatat sa respect soferii, sa le inclin capul daca mai fac vreo gafa (cele mai multe din ele facute din necesitate, altfel nu m-as numi soferita de Romania), sa dau prioritate, sa imi pozitionez viteza si distantele astfel incat sa pot permite mai multe actiuni in jurul meu, sa nu blochez, sa o calc mai tare daca 5km/h ar face ca partenerul de trafic din dreapta sa aibe timp sa intre in intersectie pana vine coloana din sensul opus trece la verde….

Mai sunt multe, dar este 6 dimineata si acusi ma intorc la trafic din nou.

Imi continui de drum, ma uit la copaci cum intrezaresc mai bine luna-ntreaga, ma uit la oameni, la masini, la strazi si case, blocuri si luminite ce trec intr-o viteza pe langa mine. Urmeaza un al doilea semafor, taximetristii cei doi sunt doar la o masina distanta de mine, dar un deliciu il face faptul ca un audi prafuit si negru sta la nici 100 de m cu capota ridicata, un grasut bine facut cu burtica revarsata peste motorul  fierbine face ceva. Eu stiu, i s-o fi stricat ceva?

Ah! Daca eram intr-un LandRover si aveam coaie in pantaloni, mi-ar fi placut enorm de mult sa dau geamul putin jos si sa-l intreb : “-Pot sa te ajut cu ceva? “, cu marinimie si atitudine, nimic dispretuitor si jignitor. Oare cum ar fi fost?:). Oare? Dar nu am coaie si nici LandRover asa ca imi continui mersul meu prin Romania si deci sa ma opresc la o benzinarie cu pofta de e-uri. Sa zicem ca-i glicemia scazuta da?

Imi fac loc printre rafturi tarsaindu-mi fusta lunga, si facandu-mi prezenta cunoscuta prin tranacanitul ciubotelelor mele crem. Nu, nu pasesc fin, doar ca stiu ca orice as face unele tocuri in functie de grosimea si inaltimea lor vor face zgomot diferit influentat si de podea.  Un casier…simpatic…se opreste din mancat seminte si imi face totalul. Platesc zambind ca si-a lasat semintele pentru mine :) . Nice nu?

Da, asta este Romania. Toate sunt la locul lor, manelistul de la semafor, un audi prafuit oprit in intersectie, un casier amabil cu pofta la seminte…Asta este Romania si toate par atat de bine puse la locul lor. Nu este nimic iesit din tipar, este aceeasi Romanie autentica. Un tablou negresit, nimic schimbat.

 

Tara in care eu imi trec tineretea si compun vise! :(