Cu mana…pe aparare

Degradarea, conservarea si reducerea.

Este totusi de inteles ca degradarea ar fi un gest natural al vietii. O toleram intr-un fel sau altul cu totii.  Frunzisoarele astea erau verzi acum o luna, unele din ele au murit. Am vazut si frunze verzi, moarte si rupte de pe creanga.

Este cineva ce isi accepta degradarea propriului eu? Sau cati dintre noi isi observa propriile principii cum se tot modeleaza, se tot lasa perturbate de o stanga care te cheama cu o treapta mai jos sau de o dreapta care te vrea intr-un salt riscant si periculos? Rationamentul se amesteca in fel de fel de ape incolore si fara gust.. Conditionat de instinctul supravietuirii te trezesti in colt de camera cu mana pe… aparare. Primul intrat primul lovit… Ajung aici pentru ca tot dau cu pieptul de fel de fel de sageti, dar cine stie cate nu trimit eu. Rar dar le  ascut bine :P .

Ajungem si la valori, si la  sistemul nostru de “imunitate” mental, ale noastre repere si mecanisme din bucati emotionale; restranse din fel de fel de experiente care te fac maine sa stii ca asta trece la “da” si restul la “nu” (in cazul extremistilor ca mine).

Asadar, ma gandesc ce varianta produce mai multa unitate? Ce forma de daruire, cata constanta si in ce cantitate toate acestea devin capabile de a produce o unitate (un bond, acel bond)? Dar oare “unitate” e solutia? Si pentru ce ma interesez eu de unitate?!

Echilibru, armonie, obiectiv comun…mai sunt deci si altele. Dar eu, dupa cum bine vad persist incontinuare pe ea. “Esti o idealista” a rasunat din gura fiecarui om care s-a plimbat o vreme mai adanc prin mine. Nu suntem cumva toti idealisti? Nu cumva toti ar trebui sa tindem catre? Unii spun “e o iluzie” si ii vezi mergand cu spatele cocosat. Mici dar multumiti… Dorm sigur mai bine ca mine. Mi-am luat si eu somn de cateva ori, pana in momentul in care iarasi aceeasi forta inconstienta de mine ma trage inapoi… Cred ca ii pot raspunde acum prietenului meu din articolul “dialog”… ca e ceva complet involuntar de mine.

Ce alegem, cu ce vrem sa ramanem? Cu inceputul in necunoscut, cu mijlocul ei in plin confort…umbrit repejor de mama rutinei sau sfarsitul in eliberare? Daca vrem si sfarsit, daca nu ne putem opri si la mijloc…fie sa scriu intr-un ton optimism. Mai avem nevoie de un termen si il invit sa intre: conservarea. Avem asadar, degradarea, conservarea si reducerea. Si ma intreb asa: intri intr-un inceput bogat de noutati, de nuante si stari. Intotdeauna vei mai descoperi ceva nou despre tine in noul cerc format. O imbratisare buna, un sex respectos, o plimbare romantica, un zambet dimineata.

Dintre toate unele se extind, altele se aplatizeaza, stagneaza sau chiar dispar. Deci pe langa faptul ca nu se mai conserva acele franturi ce te/va hraneau odata, ele mai si dispar. Conditia umana, nu?…

Dispar unele si te vei numi matur si intelept daca “accepti” si spui “asta e”….acuma trebuie sa te multumesti cu ce ai si sa nu comentezi ca vrei mai mult doar “ti-a facut atatea la inceput”. Iar cu reductia, ce facem?

 

Deci totul se reduce la….bani, sex, marime? Totul pana la…

3 thoughts on “Cu mana…pe aparare

  1. Te plafonezi intr-o relatie lunga? Te plafonezi stand ani de zile pe aceeasi pozitie, in aceeasi companie? Te plafonezi citind aceleasi carti, chiar daca sunt extraordinare, sau ascultand aceeasi muzica?
    Te plafonezi, izolandu-te de nou si ramanand inconjurat de aceleasi fețe?
    Da! Asta e raspunsul la intrebarile de mai sus.
    Ce iti trebuie sa nu te plafonezi? Nou, noutate. Orice-ai face, in acelasi cerc, cu aceeasi oameni, aceeasi muzica, voci, carti, totul se aplatizeaza la un moment dat. Ajungi sa cunosti fiecare fir de par, sa intelegi fiecare “hmmm”. Oamenii care se pot schimba, sunt greu de gasit. Apoi, e greu sa te schimbi si tu, obisnuit cu acelasi mediu. Ti se pare normal sa fii asa.
    Intotdeauna trebuia sa cauti lucruri noi, lucruri care te starnesc, care iti pun mintea la contributie. Indiferent ca ai un cerc de prieteni, loveri (plural), something else sau nu.

    • Cand citeam blogul lui Otrava, ma întrebam dacă a avut timp să trăiască toate întâmplările alea.
      Pentru că doar trăind, înțelegi.
      Nu trăi prea repede.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>