Exista o varsta corecta?

Aud din guri destepte expresia: nu mai am varsta potrivita, nu se mai cade sa fac asta, nu mai am energia necesara…
Incapatana si rebela am cam fost mereu, dar am insistat si am crezut constant in autoeducatie, aceea de-a imi pastra un creier vivace, un trup in forma, un ten ingrijit, putand astfel sa-mi conserv bunatatile sufletesti pana cat de tarziu se poate. Sa raman prin preajma oamenilor tenaci, cu vibratii si conceptii sanatoase.

Care e varsta unde te opresti, intreb eu? O dilema veche… Unde incepi sa iti refuzi un sarut in parc sau o noapte in care bei pana adormi cu bocancii in pat?
Care e prioritatea responsabilitatilor de toti motivam varsta ca factor activ in actiunile si deciziile noastre?  Ma intreb serios daca mi-a venit si mie timpul, acum la nici 30 de ani ca ar trebui sa-mi refuz “chestii” pe care inima mea le cere, hrana.
Sa-mi refuz ce, in cele din urma? Un pahar de vin, o seara aventuroasa, un pachet de tigari, un sarut intr-un club? Ar fi timpul sa-mi refuz toate si altele doar pentru postura, imagine, pentru altii? Dar eu?
Cern gandurile astea mai des decat pare; varsta&limitarile si deloc surprinzator am ajuns la acelasi rezultat: “maturizarea” e o capcana. Maturizarea nu vine din a-ti refuza micile placeri, marile placeri (miliardara nu sunt…deci prea mult oricum nu-mi pot permite). Maturizarea vine cand te cunosti, cand te auto-observi, cand stii ce cauti si ce ai nevoie.
Nu, nu pot sa traiesc banal si ritmic. Nu pot sa ma iubesc in plafonare si motricitati calculate. Intr-o viata stereotip. Nu pot sa nu imi doresc iubirea cu toate spumele si tulburarile de care stim ca e capabila. Nu pot sa tin o telecomanda-n mana si sa nu am alte 1000 de ganduri in spate despre “mai mult” si “mai bine”. Nu pot sa indeplinesc doar sarcini, sa fiu un cetatean model si nici o femeie plictisita. Nu pot sa tac daca vad greseli de ortografie in toaleta unei institutii de invatamant, nu pot sa tac vanzatorului din piata care mi-a vandut conopida cu 5 lei mai mult. Nu pot sa vad ca am necajit sufletul unui om drag s-apoi sa nu-mi cer iertare. Cum mai nou, masor datul invatand ca cine se arata bun e luat de prost.
Nu pot sa ma insel nu am cum, nu am cum sa gresesc. Nu pot sa cred ca o fata acra, si mai increzuta ca mine este un model de urmat si muza barbatilor. Nu pot sa cred in ceva ce este static, fara valuri fara dinamica, un mediu avid si lipsit de cusur. Un vulcan care colcaie…
Ma scuzati, eu Pot. Pot…dar nu vreau! Nu accept iar lupta asta este cea mai grea de dus cu mine…

Nu ma opun fara motiv…ci repercursiunile si efectele unei pozitiii aparent CONTRA …sunt o solutie pentru unii dintre noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>