Frica de barbati

Sunt in metrou, pe scaunul rosu.Imi desfac putin geaca la gat si imi bag manusile in buzunar.

In fata mea vad o doamna in jurul varstei de 35-40 de ani, isi tine mainile impreunate intre genunghii indreptati catre el. Are manichiura proaspat facuta cu un rosu visiniu, are ochi mari si albastri, pusi in evidenta de un rimel discret. Clipeste des, dans semne de iritare. Nu gestiguleaza si respira normal. Are un par balai, zburlit lasat peste umeri. Tace. Buzele-i tac, isi freaca mainile cu finete, parca isi ofera singura iubire si protectie. In dreptul genunghilor ei, doua maini groase gesticuleaza de zor. Nu se indreapta decat cu privirea catre ea, o priveste cu dispret. O manipuleaza din vorbe, iar unele cuvinte la nivel micro vazut printr-o sticla de camera, parca ii dadeau direct peste fata cu toata respiratia si vuietul venit printre. Este aglomerat, el continua sa o puna intr-o lumina proasta desi ii vede privirile ei din coltul ochiului ce observa ca deranjeaza. Atunci parca el tipa si mai tare :”Nu ma asculti?”, “Te ascult…” “Tu taci cand vorbesc eu intelegi?”.

Citesc in ochii albastri cum isi masoara cuvintele si calmul. Ii simt rasuflarea grea, pieptul i se innoada. Sper sa nu planga… Inca are spatele tintuit drept, sper sa nu izbucneasca…ca nu stiu ce am sa ma fac…ori tac, ori fug, ori…

Picioarele lui stau cracanate bine, lasand loc burtii sa i se aseze confortabil. Are gene lungi si ochi negri, neingrijit si cu o vorba deloc convingatoare. Ii reproseaza ceva, inteleg destule din gesticulatie si din vorbele din timpul stationarilor.

“Esti tampita, proasto” “De ce ma faci proasta? Ti-am explicat, aveam de terminat ceva si a trebuit sa mai stau o ora”.

Mi-am deschis telefonul, am pus muzica in casti cumva stiind ca starea mea de bine e mult mai importanta. Ah si la naiba coboara in acceasi statie cu mine, ce pacat. (…) O presiune in urechi ma surzeste… ii aud intr-un final doar “Aici coboram, sa stii” “A da? Pai nu este asta statia, unde te uiti?” “Este uite!” “Mda bine”.

Frica de barbati… Nu exista nici o scuza pentru barbatii ce isi jignesc femeile, mamele, prietenele, colegele. Disputele-s oricand valabile, uneori chiar de dorit. Si nici nu mai stiu daca tine de educatie, ori de societatea romaneasca, de suprimarea femeilor cu istoricul binestiut.

Stiu doar ca intr-o zi am sa incep sa pocnesc si eu.

Cand vad o femeie jignita de un barbat, imi vin imaginilea alea din copilarie ce ma usturau pe retina: carutele cu caii uscati de foame, biciuti de un tiran salbatic lipsit de viata.

O moarte ce omoara si el pe altii; propriul cal.

Religia

Contactul cu biserica l-am avut de mica, ma inspira sa cred ca exista o putere deasupra. Nu am pus multe la indoiala, dar azi o fac. Si o fac cu o incredibila furie, nici chiar furie, ceva intre tensiunea creata de ipocrizie si minciuna? Ceva de genul asta, inca nu pot sa pun degetul exact pe cuvantul potrivit.

Chiar acum cateva zile am vazut si eu in sfarsit un reportaj destul de reusit. Cu acel iz ironic care le cam lipseste jurnalistilor compensand, din disperarea dupa audienta, cu niste exagerari tip exploziv aproape din orice. E aproape hilar ce vad, dar fie…acest reportaj chiar mi-a placut. Am dat like, ca de acuma asa ne e vorba. Nu stiu sa mentionez exact ce sarbatoare anume mare in calendarul nostru ordotox a fost acum cateva zile, cert e ca reporterii au avut o idee geniala si anume sa intervieze cativa religiosi, care se impingeau de zor acolo in fata portilor bisericesti si se calcau in picioare (aici nici tigai la reducere nu se dadeau) daca stiu sa recite tatal nostru.

Si pentru ca abia legau doua cuvinte, bombaneau ceva acolo….am zis ok…stiu de ce nu cred in biserica. Fetele lor de spalati pe creier (sau nu), nu-mi spuneau decat ca inca nu au habar  pe ce lume traiesc. Chestia asta la romani in mod special, nu am sa le-o inteleg niciodata, sa te vada vecinu ca te duci duminica la biserica, sa nu te rada rudele ca nu-i faci mormant din ala scump, sa nu cumva sa nu te vaiti vreo ceva ani ca te pogareste satul intreg…. Dumnzeule in ce lume traiesc eu? A? Asta inseamna religia?  Asta este in ajutorul oamenilor? Serios? Asa evlaviosi si blanzi ce sunt ei….nu?

Din pacate asta face sa fie majoritatea dintre noi, (viata nu-i corecta, da stiu!).

Plini de intelepciune si de smerenie ies cuviinciosii din biserica de la slujbe, dupa ce au lasat 10 lei in… CUTIA MILEI! Cutia milei??? Wow….Si eu cum ar trebui sa ma simt, o amarata cu o functie in care sunt obligata sa imi port cu demnitate functia de la servici, cand in trafic  dau prioritate unor super masini ale apostolilor  bisericii? Si stim despre ce masini vorbim aici nu?  Cutia milei se pare ca face minuni…nu gluma.

Asta se numeste opulenta dragii mei, asa ca sa nu imi spuna mie nimeni ca biserica este ceea ce ar trebui sa fie. Sa nu imi spuna mie ca biserica care isi inchide portile inainte de inserat se ingrijeste de oamenii strazii, care dorm iarna in scarile blocurilor. Ca totusi cu o apa sfintita, doamne iarta-ma ca e apa cu niste rugaciuni extra, tot ar putea sa faca o stropire  pe fruntile oamenilor pierduti de speranta, pierduti pe drumuri fara sa stie ce zi e maine. In zilele noastre, daca n-ai bani nici in biserica nu poti intra…Aham, buuuun…ce sa zic…

Da din pacate, un asemenea subiect intrigant si suparator pentru unii, este chiar Realitatea. Daca sunt asa iluminati si in legatura cu divinitatea, purificarea si curatirea pacatelor atunci ar avea curajul sa se aplece peste asemenea randuri si….sa ia atitudine. Da? Asa cum scrie in biblie…ca la carte, sa nu cumva sa stricam oranduirile bisericii.

Biblia nu? Ca ea e…cartea, marea carte inventata.  Motiv de razboaie, de ura intre concetateni de alta etnie nu? Marea cartea care subjuga femeile in unele religii… Marea carte, Biblia.

Scrisa in asa maniera in care orice neprihanit poate sa o interpreteze cum vrea el. Da, oare nu e timpul la un update? Ok, inteleg sa ne pastram radacinele, sa stim de unde am venit…dar?

In una din revenirile mele in tara, m-am reintalnit cu un fost prieten. Un prieten din copilarie, de fapt mai mult din cercul surioarei mele. Imi placea de el, dar eram prea micuta pe atunci. Cand am crescut a avut si ochi pentru mine. In fine, baiatul a crescut…a crescut si a luat-o pe droguri.. Posibil, cred eu, droguri grele. Ramasesem prieteni fiind vecini in cartier, raspundeam telefonic dar mai mult nu aveam curajul sa o fac. Cand credeam ca iar o ia pe drumul cel bun, dupa ce imi pierdeam o groaza de timp la telefon incurajandu-l sa se tina de servici, de prieteni,   iar il auzeam pierdut si high. O data m-a sunat ca are nevoie imediat de un milion. N-am intrebat pentru ce (stiam), dar i-am adus intr-o ora. Trebuia sa ma intalnesc cu prietena mea Simone, o blonda delicioasa,  la o cafea in mall dupa ce terminam programul de serviciu. I-am zis sa vina ne intalnim acolo la canapele galbene. A fost prima oara cand i-am dat,  i-am primit peste 3 ani. In fine, timpul a trecut, el imi cerea mereu iertarea, eu aratam in forma mea de ignoranta in aparenta, greseala care o facea fata de mine. Puteam fi eu, sau cel mai bun prieten al lui. Si femeile stiu sa fie prieteni de catarama, chiar daca au tate si par lung. Nu i-am cerut niciodata inapoi, dar am avut grija sa inteleaga importanta gestului. A venit si momentul in care mii i-a dat inapoi.  Imi amintesc ca ne-am intersectat privirea intr-un club (nu era pentru prima oara) in care ochii  mei de gheata, de data asta au dat roade. Parca i-ar fi spart moralitatea in doua  de l-a facut sa se apropie de mine, pastrand totusi distanta. Mi-a bagat banii in singurul buzunar  care il aveam la spatele fustei. I-am pierdut, nu stiu cum am facut, probabil am bagat mana si i-am scapat pe jos. Irelevant, ideea este ca…anii au trecut. Eu tot am insistat sa il repun pe picioare, cat puteam si eu…ca o asemenea prietenie nu puteam sa o mentin prea aproape, nu mai aveam incredere nici sa ii deschid usa ca ma putea lasa oricand de cate vrun bun.

Cum spuneam la un moment dat, si nu stiu cum s-a intamplat dar chiar in zilele alea putine in care aveam de stat in tara, el ma suna. Ne intalnim intr-un local pentru tinerei rockari. Bem ceva, radem. Chiar ne-am simtit bine unul cu celalalt. Eu nu ii mai aratam nici un fel de dispret fata de gestul lui, el insa continua sa isi poarte capul plecat si fiecare cuvant care i-l scotea avea grija sa isi arate din nou parerea de rau. I-am simtit parerea de rau din tot suflul lui. Se autocompatimea, dar intr-o maniera chiar violenta fata de el insusi.

Am vrut sa continui  noapte cu el,  sa il vad unde a mai ajuns, ce a mai facut… l-am tinut toata noaptea sa imi povestea prin tot ce a trecut, toate greselile care le-a facut. Cum poate sa isi repare viata, cum poate sa isi ierte greselile facute de parinti, fata de foste iubite, fata de prieteni care i-au fost aproape. Fata de mine.

Toata noaptea nu am cautat decat sa il fac sa uite complet de stock-ul din buzunar. S-a facut lumina, timp in care i-am povestit si eu mai toate visele si mai toate problemele prin care trecusem in ultima vreme….Soarele era deja izbitor de puternic in anticamera, asa ca am iesit sa dau primul suflu cu aerul. Era racoros, chiar rece, revigorant, asa ca m-am gandit sa il chem si pe el. l-am gasit scriindu-mi doua cuvinte:

„Mirosul de incredere al puiului de om, sentimentele colorate, linistea plina de energie pozitiva, totul ma face sa pot evada in oaza mea perfecta, acolo unde nimeni nu-mi poate lua ceea ce simt”.

Ne-am luat la revedere. Mai aveam si eu cateva zile si urma sa plec din tara. Cu cateva momente inainte imbarcarii ma suna si imi spune:

„-Nu o sa iti vina sa crezi ce mi s-a intamplat. Vroiam sa merg pe jos in drum spre casa, ma simteam obosit si pierdut. Pierdut in gandurile mele, amestecate cu tot ce imi spuneai aseara… Incat m-am urcat intr-o masina. De aia alba de maxi-taxi. In masina, am gasit un barbat…care mi-a vorbit. Am ajuns cu el aici la manastire. Raman aici.”

Am ramas muta multa vreme si de fiecare data cand mai dadeam cate un telefon la parinti sa vad in ce stadiu mai este, aflam ca si parintii erau la fel de tulburati ca mine. Este si acum acolo, regasit complet, aparent fericit. O fericire care eu nu i-o pot impartasi ca viziune, dar ma bucur…ca poate ii este mai bine.

Banuiesc ca exista o putere care ne poate vindeca pe noi toti, poate si asta a fost o experienta care si pe mine m-a marcat putin. Cat despre ceea ce vad in jur tot raman cu indoieli.

Sticla intre noi

Pasiunile-s inghitite, raspunsuri amortite…
Oftaturi blestemate de zambete mintite….
Stinse-n cale de orgoliu
Mereu prezent, mereu in doliu
Parca-i petece de stofa cusut peste matase-n voga
Parca-i ultimul ce-opreste,
Parca-i unda ce loveste!
Parca-i strain de tine…
Parca vine nechemat de nimeni
Spui un da pe incercare,
Cum e nu la evadare.
In lacrima obrazului nu dai crezare
Nici-n dorinta ori nevoia ce “rasare”
Coate-le-s lasate sa se duca-n adormire
Duc timpul la trecut si nu mai vine, dulce reverie.
Minte albastra ma ucizi,
Pe liniile continue tu ma vinzi.
Cate-or incapea in tine?
Cate sa mai car cu mine?
Totul tace cand intreb…
Mai las timp, ca doar avem,
Cam pe loc noi sa ramanem.
Minte rece, minte cu atatea mii de colturi
Minte cruda, minte dura…cu atatea fel de laturi
Nu! Nu, nu timp avem! c-avem altele destule…
Avem pereti si pe tavane lustre…
Numai bune de privit, cand t-arati un biruit.
Of minte albastra, din culoare rece tu te faci
In toale seci tu mi te-mbraci
Te dezbraci de fiecare
Ce-oi fi eu, o oarecare?
Te tin tare in control,
Ca te stiu d’atatia ani.Parol!
Lasa-mi norii vii sa-mi vie
La “incrucisate”, ca ma stie

Nu-mi zi unde a ma duce .
Nu-mi sadesti atata avere
Cat poate inima sa spere 
Cand e inca la putere…

E doar sticla intre noi

Scrisoare deschisa profesorului de tango

Aside

Stai linistit nu am uitat de cuvantul tau bun cand eram cu perfuziile si sondele-n mine, amortita pe un pat de spital. Nu am uitat nici de cuvintele mele in care iti dadeam intelegere  si suport la iesirele aberante de geniu neinteles din timpul cursurilor, care ma faceau sa vin la cursuri cu inima stransa: “Oare astazi ce toane mai are? “. Te-am rugat atunci printre cuvinte sa remediezi atitudinea asta, banuind ca toti cei care ne adunam la astfel de cursuri sau milongi venim mai mereu cu fel de fel de probleme si neajunsuri din viata “reala” ; cum a numit-o marele jedi M. C.

Mai stiu ca nu suntem toti maestri in arta atitudinii si al controlului, dar la tine cred ca se trage dintr-o usoara inferioritate fata de femei, ori nu clasifici femeia la rangul unde nici ea nu se vede. Si nu ar avea nimeni pretentia sa le ai, daca nu ai avea o lista ataat de lunga cu toate cursurile si aptitudinile care le detii.

Ajung si la samanta subiectului, dar pana atunci intreb ce calitate de om o fi acest M.C, caruia tu i te-ai alaturat? Nu-i contest nici o clipa, tehnicile lui uimitoare prin care in 5 minute te invata sa dansezi tango, energia ori puterea de a misca o femeie doar prin gand, ci calitatea de om! Calitatea de om ma intereseaza mai mult si mai mult decat orice alta virtute inca existenta in noi pamantenii.

Vorbind spaniola, mi-a fost usor sa intru in vorba cu el, plus ca mi se parea o anomalie felul in care era tratat si faptul ca si-a comandat singur apa, ba am vazut ca si-a scos si bani pentru…(o lipsa ale unor norme de conduita si de politete). Am jucat billiard o data cu el, si mi-a intins mana sa-i ii sarut ghiulul de pe mana stanga.(There is not a joke). Am zis poate e o greseala, poate nu vad eu bine, poate intelege gresit ce schimburi si la ce nivel ar trebui sa ne tratam, daca respectul pare o notiune extraterestra… Am pierdut jocul, lipsa de antrenament desigur. M-a solicitat si pentru revansa, am pierdut si a doua oara, dar am avut cateva bile duse perfect.  La finalul biliardului din nou, aceeasi miscare. Ghiulul… Cred ca ochii mei de gheata l-au infuritat; am avut un dans m-am incaltat si am plecat. Aplica aceeasi metoda de manipulare a femeii, o metoda care desconsidera femeia. Genul de barbat aparent  neinteresat de tine si nevoile celuilalt/e, egoist. Nu tolerez astfel de barbati.  Nu pot! Sunt genul de barbati ce nu cunosc importanta ocrotirii femeii,  nu au inteles nici pana la varsta asta. Sunt genul de barbati care vor sa le pupi picioarele, pentru ca ei TE INVATA. Doresc a fi consultate carti de psihologie si nu numai, daca psihanaliza mea greseste pe undeva. Ori sunt barbati raniti, ori fara experiente cu femeia femeie.

Stii ce cred eu ca ar trebui sa INVETE un barbat o femeie, inainte de toate? Cum sa aiba mai bine grija de ea insasi. Stii ce ar trebui sa stie un profesor de tango inainte sa predea femeilor? Ce este femeia, ce stare o trece, cum poate sa creasca, prin ce-si hraneste ea feminitatea. Despre asta ar prinde bine sa fie intr-un prim curs de predare al femeilor. Femei ce stau pe tocuri de 12cm, trebuie sa tina cont de corpul lor, de fluiditatea miscarilor, de ceea ce li se “spune”, cum li se “spune”, cum sa asculte, ce transmit, si mai ales cum sa aiba incredere in bratele alea, “manipulatoare”. Unele au instinctul mai bun si antrenat, altora li s-au stins intentionat si sunt nerecunoscute de barbatii reamintiti mai sus.

Consider ca daca nu stiam ce inseamna evenimente (si nu numai evenimente) si la alte scoli as fi ramas cu o impresie foarte proasta despre ce inseamna lumea Tango-ului. Insist asupra faptului ca tehnicile si evolutia acestei forme de tango, tango nuevo il indragesc si il aprob dar in nici un caz nu calc in picioare tango-ul traditional.

Sa pornesc de la inceputuri. Am fost la una din ultimile evenimente organizate de profesorii T.si A. Doi oameni absolut minunati, iar profesorul T. cu povestile lui din timpul cursurilor si tehnicile lui te solicitau din plin la participare activa. Poate se vor reapuca. La aceea locatie erai si tu prezent si ti-am cerut o carte de vizita. Am gasit potrivit acest gest; prezenta ta la milonga fostului meu profesor  m-a facut sa actionez pe principiul “Cine se aseamana se aduna”. Am verificat putin site-ul, activitatile si forma lor pedagogica si am zis trebuie sa cunosc omul inainte. Invitatia la un ceai pentru tine cam avea alt demers si chiar ma gandeam sa-ti spun de atunci “asa aduci tu fete in tango?”. Dar nu mi-am permis. (Si multe am pierdut pana acum pentru ca nu mi-am permis sa…). Eram strict interesata de scoala si de ceea ce poti scoate din mine ca profesor, asa ca ti-am mentionat de la inceput pana unde vreau sa ajung, pana la predare. Consider ca detin atu-uri necesare pentru atingerea unui asemenea obiectiv, fie ca voi preda vreodata sau nu. Probabil asta te-a facut ca mai tarziu sa ma arunci din schema…sau poate ochii mei vazusera prea multe, ori pentru ca dulcea ta iubire fata de manipulare cu mine nu a mers… Nu stiu…

O sa-mi spuna : “Daca nu-ti convine du-te unde vrei, ce ma spurci pe mine intr-un articol, crezi ca rezolvi ceva?”. Ii raspund…”Sigur ca ma vei ura, si imi vei spune ca nu am fost recunoscatoare. Dar te asigur ca vocea mea mai tine in spate si alte sustineri si poate duce ce trece furtuna vei putea vedea si din spatele meu ce spun.”

Am inceput cursurile, ne adunasem multi. Pardon “multe”. Se creea o armonie frumoasa, eram vesele toate, deschise si se legasera cateva prietenii chiar frumoase intre noi. Avea grija in toanele lui, sa strice toata armonia. Nu aveam voie sa folosesc bara de incalzire….nu aveam voie sa merg la alte milongi, nu aveam voie sa vin in sandale, nu aveam voie sa…

A inceput si organizarea evenimentului pentru acest M. C. Fiecare a venit in ajutor pe langa plata evenimentului. Unul, scuze,…una se ocupa de partea juridica, alta de promovare, alta de locatii etc. Eu m-am oferit sa ma ocup de tricouri. Am cerut buget pentru, si evident mi s-a spus ca nu exista buget pentru asa ceva sa pun eu bani. O faceam si faceam mai multe daca notam a fi un profesor care sa predea tango din iubirea pentru tango (in primul rand), si nu pentru ca in timpul cursurilor lui la x scoala, si-ar fi dat seama ca poate face bani din asta…dand diplome de instructor in stanga si in dreapta ca el sa poata sta pe burta acasa. Cam toate am cam disparut dupa, dispar si iar apar altii noi. Nu?

Acum sa trecem la partea ta de lumina.  Ai toate cunostiintele tehnice, indeajunsa creativitate si destul curaj. O forma pedagogica logica, usoara prin metode repetitive ce ajuta subiectul sa perfectioneze pe deplin. Ti se pot intelege exercitiile dar mai mult sa le tocesti. Cine ii rezista, poate…nu sunt sigura, poate sa ajunga un dansator cu toate atu-urile puse pe masa. Zic poate, pentru ca nu sunt multumita deloc de felul in care au avansat “oamenii lui”. Nu au dreptul sa se piarda in muzica, danseaza concentrate, incruntati si gandesc doar pasi…pasi..pasi…mana, piciorul. Cand totul dragul meu fost profesor, totul pleaca din centru. Intelegi tu ce spun prin asta.

Partea neagra care ascunde cam tot ce ai bun, din pacate umbreste restul. Si umbreste si comunitatea intreaga. Din timpul cursurilor multi ma intrebau ce caut la tine, ca nu e ceea ce trebuie. Era chiar suspect sa fim atatea fete, multi baieti renuntau. Renuntau pentru ca  ceea ce tine de comunicare tu nu te poti  pozitiona. Sunt de acord si cu versiunea selectiei, dar in fond tu esti ales sa trezesti un curent viu dintr-o materie umana. Si poti uneori sa ai parte de rezultate uimitoare de la cineva total neasteptat. Fara rabdare, o calitate ultra necesara pentru a deveni profesor, fara zambetul (nu ala de pe fata) si bunavointa de a fi cu inima deschisa, mi-e greu sa te mai tin in lista profesorilor preferati de mine.

Sa stii ca nici acum nu am deschis fisierul cu tehnicile lui M. C. Deci sa nu crezi ca mi-ai dat ceva de care eu m-am folosit si acum te pun la perete. Am auzit ca ai suparat multa lume din tango. Si am stat muuulta vreme in banca mea, ramand diplomata si cu bun simt. Incercand cumva sa te inteleg si pe tine, ca si tu esti om nu?

Mi te-ai plans ca unele nu au fost serioase, ca nu si-au platit cursurile la timp, ca te-au dat peste cap. Ceea ce zau ca am inteles dar nu cunosc si ce intelegeri aveai dincolo de aceste plati asa ca nu pot sa fiu de partea niciunuia.

Am plecat o luna din tara, sa-mi limpezesc sufletul de ale mele probleme. Si tinand cont de strictetile tale, am zis sa fiu fata finuta si sa-mi platesc cursul cu o luna in avans. M-am intors si mi-ai zis: “Stii ce? Eu nu te mai vreau la cursurile mele”. Pentru cei care citesc si nu ma cunosc, nu ma clasific nicicum a fi un personaj imposibil de tolerat, agresiv, negativ, suparator…ba chiar contrariul (evident cu micile mele momente). Mi-ai aruncat asta intr-o perioada in care zau daca mai era ceva care sa ma mai afecteze. Mi-ai spus ca de suma banilor, X de lei am milonga gratuita timp de o luna. In calculele mele nu ies banii, dar nu doar despre bani e vorba. Atitudinea ta agresiva si demna de domnitor care suspune si domina, zau ca nu tolerez. Faptul ca in loc sa dai din suflet ceea ce stii si pentru orice spui astepti bani sau alte considerente platite in alte forme…nu ma poate face sa tac. Nu asa se construiesc “afacerile” (cum ai denumit-o tu) in mod corect, si de lunga durata.

M-am consultat cu oameni din jurul meu, oameni care ajung si la 10 ani de tango sa verific daca pozitia mea este corecta. Cand am vazut ca nu se mai poate nicicum am luat si eu pozitie. Nu, eu nu am sa fiu indiferenta si nu am sa te pun la cos, am sa iti zic doar ca atitudinea este tot ce iti lipseste. Fii un domn, asta incerc eu sa iti spun. Ridica-te tu deasupra tuturor daca esti asa bun si da din suflet despre tot ceea ce stii si ai sa vezi ca nu ai sa mai ai loc de “trofee” si “statui”, spuse in milioane de forme atat de subtile cum numai tango-ul le poate traduce.

 Avem tot timpul sa invatam sa fim mai buni si…MAI UMANI.

 

Ps: Dar din toate, un singur aspect m-a facut sa scriu, cat de cinstit ai fost in identificarea valorii mele. 

Ea aka Iubirea

Iubirea, fotosinteza simturilor noastre.

Emana  energie vie in trup, minte si corp. Capabila de a ne dezvolta imaginatia, creativitatea si memoria.  Centri nervosi devin activi…Gandurile formeaza perechi unitare. Senzitivitatea urca la un nivel inalt, coonstiinta raspunde la stimuli intr-un mod pozitiv. Dormi mai bine, acidul gastric scade, muschii fetei se relaxeaza. Toate procesele noastre psihice se reorganizeaza, prin “hrana” corecta (as spune chiar hrana necesara). Totul se traduce printr-un procedeu organic, insusit de procese psihice ce lucreza, se aseaza si sunt prelucrate la intensitatile maximale. De aceea cand iubim, parca suntem mai frumosi, mai speciali, mai activi, mai atenti. Fara parca, chiar suntem.

Ca si caracteristica de ordin spiritual…as spune ca pleaca dintr-un  interior al nostru invizibil si imposibl de atins. Dintr-un punct mic, foarte mic care atunci cand acesta crapa… ni se scurg resurse importante, minunate, mereu asteptate.
Confera de la stari de liniste si armonie pana la autodepasire si abuz (da, chiar si abuz). Spun, cand iubim ne depasim ego-ul, si putem vedea dincolo de noi insine.
Este recunoscuta pentru curajul si increderea de care subiectul se poate bucura. Cum spuneam, reda un sine mai frumos, mai fascinant, mai creativ.

Toti cautam iubirea. Toti cautam alinarea ca din trupul si mainile celuilalt ne vin puterile. Toti asteptam cuvinte care sa ne atinga sufletul, gesturi care sa ne emotioneze si sa ne unga. Toti vrem pe cineva sa ne ajute, sa ne asculte, sa ne inspire.

Cine poate sa nege iubirea? 
Nu avem cum sa o negam. Este parte din noi, noi suntem iubirea. Nu ne putem nega spiritul, corpul, existenta. Nu putem sa ne negam prezenta si nevoia de iubire.
Vrem iubirea si o vrem atat de mult incat suntem din ce in ce mai dispusi catre tot felul de gesturi disperate. Si inteleg asta! Inteleg perfect.

Lipsa iubirii devine boala inimii. Iar aerul inhalat in lipsa ei nu este nicidecum purificat.

Fara iubire…ce suntem noi fara iubire? Ramanem simpli, superficiali, comuni, fara maretii in ganduri si daruri. Devenim avari, frustrati, inhibati. Uram, dispretuim, alungam, mintim. Nu mai stim cum sa oferim, nici sa comunicam, nu vrem sa ne protejam, sa ascultam. O gasesc singura cale de a ne face, involuntar ,sa devenim aproape fara eroare. Dragostea nu ar trebui sa insemne nici captivitate, nici libertatea. Iubirea e o stare. Prin ea te poti recunoaste, te poti regasi.

Zilnic pe EA o cautam.
Ne imbracam frumos pentru o iesire, sperand ca cineva sa se indragosteasca de zambetul nostru. Facem facultati sa fim inteligenti, poate cineva va fi acolo sa impartaseasca acceasi pasiune. Ne lucram corpurile in sali de gimastica si ne cheltuim banii pe tratamente corporale si creme de tot felul, poate gasim pe cineva care sa ne gaseasca atragatori si merituosi de iubire. Invatam sa dansam, sa ascultam muzica, ne facem prieteni, castigam bani, investim in noi, in case si masini, pentru a fi apreciati. Pentru ca cineva acolo sa ne vada, si sa ne gaseasca. Sa ne scoata din intunecimea care rar o lasam la vedere.  Cautam iubirea, cautam gesturile care sa ne confirme frumusetea. O cautam pe ea, sa ne faca sa ne simtim construiti cum trebuie.

Dar cat de prost stim cum se iubeste, cat de dezamagitor ne razboim, cat de josnic ne ranim…

In numele iubirii, zic: Ea este singurul miracol in care mai cred. Amin.