Graficul emotional al relatiilor

Aside

In interactiunea umana, care poate fi deficitara pentru unii dand semne de inadaptare, de disconfort ori de neincredere,  gasim accesul de a ne intelege si descoperi mai bine.  De exemplu: in relatiile de prietenie ne putem descoperi calitati orative, simtul loialitatii si al suportului neconditionat, ne putem dezvolta latura umoristica sau orice alta veriga lipsa.  Intre prieteni, gradul de disponibilitate de a fi ceea ce suntem, este mai deschisa si naturala, relationarea fiind una abordabila si confortabila. Insa, intr-o relatie profesionala ne putem analiza si perfectiona in alte forme ale personalitatii noastre.  De data aceasta ne putem prelucra partile mai oficiale si prezentabile fata de integrarea in societate. Relatia profesionala ne poate arata cat de responsabili si organizati putem fi, cat si cum ne implicam, unde ne sunt limitele intelectuale si care este abordarea corecta intr-o ierarhie stabilita. Invatam automotivarea, inclinarea spre evolutie, munca in echipa si importanta unei comunicari eficiente. Ar mai fi de vorbit si despre relatiile parentale, care de cele mai multe ori nu sunt asa cum ne-am dori avand mereu in noi tendinta de a critica (sau nu) tehnicile invatate si traditile ce trebuiesc respectate. Nu am sa intru aici in detalii, pentru ca relatia de ordin familial apartine de un alt subiect. Insa, cand vine vorba de o relatie de iubire, deja vorbim de nuanta cea mai profunda din toate tipurile de relatii si interactiuni socio-umane. Ea este cea care ne poate contura toate personalitatile cu nevoile si asteptarile fiecaruia. Nota: Multitudinea de personalitati nu inseamna o personalitate multipla, ca boala psihica cum mentioneaza cartile de specialitate. Nu si in teoria mea, unde nu ma refer la extremitatile lor. Ca argument, voi folosi faptul ca fiecare dintre noi la un anumit prag al varstei si-a marcat sinele cu o noua varianta a personalitatii, ceea ce atrage dupa sine: modificari in atitudine, ratiune si comportament. Aceste tipuri de modificari, noi le avem intiparite si prezente in toate stagiile ei. Astfel, o noua alternativa sau varianta a Sinelui este perfect normala si in comun acord cu sensul evolutiv.  Voi ramane strict numai la relatia de iubire, intre doi parteneri. O relatie de altfel, ca toate celelalte, cu praguri, reguli si lectii de invatat, dar cu o implicare emotionala si sufleteasca de alt gen si manifest.

1. Primul prag este cel al atractiei.

Cum bine stim, primul sens care poate duce intr-o relatie incepe prin atractia fizica, karma si starea sufletească în care sentimentele și ratiunea se manifestă neingradit. In cartea mea “LadyLove”, explic pe larg cum se desfasoara din punct de vedere biologic la nivelul creierului si cum ne afecteaza, procesul indragostelii. Totul tine de mecanismul nostru uman, aspect cat se poate de natural fata de care nu ar trebui sa avem nici un fel de retineri ori temeri. Atractia fizica emana o dorinta aproape imposibil de controlat in a nu uza din plin de ea. Unii parteneri aflati in acest prim prag, pot avea intelepciunea rabdarii si a hranirii corecte. Altii mai tineri, vor cauta toate caile de a primi si de a lua, fara timp de analiza sau de reflexie la nivelul coonstiintei. Depinde de experientele si varsta fiecaruia; la atata opiaze puse in actiune, pentru tinerii proaspat indragostiti poate fi ca un drog, insa unul cat se poate de natural. Acum e la alegerea fiecaruia, ori prefera un gram de cocaina ori de o scurta indragosteala. Ca paranteza, as prefera sa vad tineri bocind si scriind poeme, suferind dupa amorul pierdut, decat sa fure si sa parcurga la alte actiuni mai periculoase de atat. Cam despre asta ar fi in primul prag, multa actiune: nopti de dragoste nenumarate, indragosteala, cunoasterea prietenilor si distractia.

2. Pragul doi este cel al implicarii sufletesti.

Dupa primul prag trecut, cei care inca raman impreuna, vor continua urmatorul pas natural si anume dezvoltarea relatiei si oficializarea ei fata de restul apropiatilor.  Majoritatea acest prag il vor insusi prin mutatul impreuna din dorinta de a imparti timpul si momentele impreuna.  Dorinta de a apartine unui parteneriat din iubire ce poate oferi stabilitate si incredere mai mare in planurile de viitor. De aici vor trece la celelalte aspecte vizavi de viata de zi cu zi si prioritatile ei. Vor imparti banii si chiria, vor gati impreuna, vor dormi impreuna, vor rade si plange impreuna etc. Pe un grafic imaginar :) acest prag obtine cea mai intensa si grea incercare. Personalitatile celor doi va trebui sa fuzioneze, viziunile de viata va trebui sa isi gaseasca punctul de intersectie, conceptiile si restul de bagaje emotionale care le purtam din trecut. Planurile si visurile de viitor ale celor doi se vor afla in mari dezbateri. Aici se tin cele mai importante negocieri, cele mai puternice schimbari in viziune si comportament. As spune eu, benefice, daca sunt cantarite si dialogate concret. Este foarte important ca cei doi parteneri sa inteleaga si sa separe logica de sentimente. Sa diferentieze intre nevoile intimitatii proprii si actiunile-n comun, sa asigure o reciprocitate in drepturi si mai ales o sustinere neconditionata. E momentul in care cei doi isi largesc reperele in deslusirea personalitatii partenerului, care sunt metodele de apropiere si tehnicile de abordare corecta fara urmari dramatice.

3. Pragul trei este cel a daruirii totale si asumarea tuturor riscurilor.

Este pragul cel mai profund din toate celelalte. Este, daca vreti, intr-o spirala imaginara :P primul drum catre evolutie spirituala si cunoasterea adevaratului sens al iubirii. Este pragul in care cei doi au depasit orgoliile, ego-urile, narcisismul, individualismul, pasind catre o noua viziune asupra vietii. Primesc informatii limpezi fata de viata, fata de sentimente, emotii, iar legatura dintre ei devine din ce in ce mai puternica si mai sanatoasa. Principiile lor sunt cunoscute in totalitate si isi accepta viziuni diferite, comunicarea este naturala, simpla iar obiectiile sunt vazute ca o provocare. Pasiunea si iubirea provin tocmai din intelepciunea in care cei doi parteneri au reusit sa ajunga impreuna. Increderea si stima de sine este una dezvoltata intr-un mod corect, astfel incat, micile obsesii, frustrarile ori inhibitiile sunt depasite si vindecate. Din acest prag cei doi nu fac decat sa asiste la viata celuilalt, cautand mereu metode de perfectionare si mentinere spre aceleasi obiective. Este cel mai inalt prag al evolutiei atat individual cat si de cuplu,  unde descoperirea Sinelui atinge echilibrul complet si linistea interioara mult cautata. Cei doi traiesc in apreciere, fericire, armonie si unitate!

Cum sa faci o femeie fericita?

Aside

Cum sa faci o femeie fericita… :) Suna a ideal? Suna a  imposibil? E cat se poate de simplu. Sunt femeile complexe este adevarat, dar fericirea lor consta in lucruri simple. Iar sa ai acasa o femeie fericita e Raiul pe pamant. O femeie fericita iti poate sterge cu buretele cele mai adanci neajunsuri si cea mai profunda oboseala. O femeie fericita poate muta muntii si poate indeplini sarcini la fel de grele ca si partenerul ei. Te poate ridica si te poate insufleti de implinire si fericire. Fericirea ei ii da curaj, putere si ambitie. Bucuria de a avea ocazia sa isi impresioneze partenerul ii confera minunata sansa de a-si arata toate bunatatile din ea.  Este capabila de a se cauta de tot ce are mai curat, mai frumos, mai tolerant, mai erotic si mai profund, pentru a-si intelege partenerul si a-i da inapoi fericirea. Ce primeste, ofera. Ofera cu plus. Ofera fara sa tina cont de nimic. Ofera pentru ca asa simte. Pentru ca se simte libera.

O femeie are nevoie de cateva lucruri simple: Atentie, Apreciere, Afectiune. Cei trei de A. Nu-i uitati indiferent de situatie. Raceala ori indiferenta nu sunt tehnici care dau rezultate cu ea. Afectiune doar in scop sexual, ori Atentie doar pentru un interes, ori Apreciere “ca sa o mai faca”, nu aduc dupa sine nici un rezultat. Femeia simte  unde este cu adevarat vorba de dragoste.

O femeie vrea un pupic dimineata, o binecuvantare inainte sa plece la serviciu, o indrumare cand se simte pierduta, o mica surpriza cand se izbeste de rautatile vietii. Un gest cat de mic, o felicitare scrisa de mana, un biletel ascuns in agenda ei de lucru, un mesaj de dragoste in pauza, o floare ofilita si neparfumata ascunsa sub perna, o sampanie la zile neconventionale, un masaj, un banc.

Sunt gesturile care primeaza la femeie. Si nu imi spuneti ca nici  barbatii nu s-ar regasi placut surprinsi la astfel de tratamente. Deci nu suntem chiat atat de diferiti :)

O femeie ajunsa la maturitate are nevoie de o viata initima savurata pe deplin. De un partener care ii ofera sansa la relaxare, spre dorinta de a se darui in totalitate. De un partener care o indeamna catre o noua provocare, un joc nou. O femeie implinita sexual nu va avea niciodata tulburari de comportament ori reactii nevrotice. O femeie fericita are parte de un partener dedicat placerilor ei. Cu cat partenerul ei este mai putin egoist, cu atat ea are mai multa iubire de oferit. Cu cat partenerul ei mult iubit renunta la ego-ul lui, uitand de el si oferindu-i nopti de dragoste de neuitat, cu atat ea va fi cea care va rasplati de doua ori mai mult. Mancarea ei va fi mai buna, hainele mai curate, casa mai ingrijita, iar frumusetea ei va fi ametitoare pentru toti si oricine.

O femeie ca sa fie fericita are nevoie sa stie mereu ca ea primeaza in viata si mintea partenerului. Ca scopul ei de a iubi este implinit si reciproc avut. Ca ea  reprezinta ca femeie in viata iubitului ei, ceva special, ceva unic.

O femeie iubita are nevoie sa i se arate expresia puterii si a increderea pe care numai un barbat stie sa o insufle cum trebuie. Ca ea sa se poata simti libera si deschisa, trebuie sa stie mereu cate ceva din gandurile secrete ale barbatului ei.  Se simte onorata si apreciaza asta ca pe o deschidere catre conexiunea cu el. Vrea sa aiba acces la acea minunata persoana pe care o iubeste. Femeia cauta inainte de toate conexiunea afectiva cu partenerul. Acel moment cand privirile celor doi vorbesc acceasi limba.

O femeie se atinge prin comunicare. Cu cat vorbesti mai mult cu ea, cu cat joaca este mai mereu prezenta, cu atat femeia este mai deschisa, mai dornica si mai atrasa sexual. O poti face nespus de fericita, intr-un dans pe o alee pustie, ori in multime, printr-o pralavrageala simpla si poate fara sens. O femeie nu poate fi cu adevarat fericita daca sta ascunsa si tinuta in umbra partenerului. Ea va incepe sa se indoiasca de ea si de frumusetea ei, de inteligenta si de autonomia ei. Isi va pierde personalitatea si in curand nu va mai fi partenera de care erati odata indragostit.

O femeie are nevoie sa fie pusa in lumina. Sa primeasca aprecierile partenerului in public, sa primeasca sustinere si sa fie motivata. O femeie ca sa fie fericita are nevoie sa fie inteleasa si ascultata. Numai un barbat atent cu sinele lui, stie cum sa ii ofere si partenerei lui acceasi atentie. Unei femei trebuie sa i te manifesti cu blandete, pentru ca anumite gesturi brutale ori glume nepotrivite o pot leza mai mult decat pare. Dar o femeie care este provocata la atitudinea potrivita poate creste incredibil de frumos si de sanatos. Primii pasi alaturi de ea sunt cei mai importanti. Dupa… “initiere” totul este peace of cake!!!

Asa cum barbatilor nu le place sa fie refuzati, nici femeilor nu le place sa primeasca refuzuri la micile lor invitatii. Catre un dans, ori catre o seara romantica, film de dragoste, etc. E foarte important ca barbatul sa aiba dorinta de a pierde nopti alaturi de ea. Doar cu ea, intr-un spatiu cat mai intim si cat mai disponibil in a o cunoaste. Atunci cand crezi ca ai ajuns sa o cunosti, vei descoperi ca mai are tot timpul ceva pretios de scos. Barbatul care il iubeste este singura ei sansa de salvare catre fericire si implinire. Nu o poate face nimic altceva  mai fericita, decat privirea admirativa din ochii partenerului. Nimic nu o poate tine  mai vie si mai luminoasa decat momentul acela subtil in care partenerul ei ii zambeste satisfacut. I se umple inima! Cine cunoaste senzatia….stie ce spun :)

O femeie in intimitate vrea sa se predea toata, complet. Vrea sa fie devorata, vruta pana in maduva oaselor. Vrea sa isi vada partenerul cum arde de dorinta de a o avea. Vrea sa aiba incredere in el. Daca psihicul ei este atins de neincredere, de stima de sine slaba, de nereusite in plan profesional, asteptati-va ca ea sa nu poate sa inchida capacelul gandurilor si sa nu se simta demna de iubire. Numai un barbat ii poate reface golurile ratiunii cu care este ea inzestrata, numai un barbat plin de masculinitate si atitudine o poate inalta acolo unde merita sa fie.

O femeie poate fi toleranta fara limite, daca sufletul si inima ii sunt cucerite si recucerite atunci cand ocaziile si timpul exista. Nu e nimic mai frumos pe lumea asta, decat sa reusesti sa faci o femeie sa prinda aripi. Iar miturile gen “dai prea mult, si-o ia in cap” e timpul sa fie sterse. Daca ii dai cu taraita nu faci decat sa ii tot aprinzi focul si sa il tot stingi, cand tu ai putea sa fii vantul care il mentine. Ce se petrece in adancul ei este inimaginabil de bun si de dornic de iubire. Trebuie doar sa vrei cu adevarat sa o faci fericita. Sa o pui pe un piedestal, sa ii oferi sansa de mai mult si de mai bine.

Sunt foarte putini barbati care pot face asta. Ma uitam acum cateva zile intr-un site de cursuri de specialitate, in domeniul meditatiei si a psihologiei. Cele mai multe cursuri sunt despre barbat, cum sa intelegi barbatul, cine este barbatul. Am fost la astfel de cursuri, vin multe femei. Ma intreb cati dintre barbatii de astazi ar fi interesati de un curs despre femeie, sa inteleaga femeia, cine este femeia? Nu prea par interesati barbatii sa afle ce se intampla dincolo de complexitatea noastra. Va inselati poate crezand ca femeile stau mai bine la capitolul dialog sau comunicare pentru a explica cine sunt ele. Dincolo de aparantele noastre, feminine sau masculine, stau munti intregi neatinsi, stau oceane intregi de sentimente inca nevazute, stau adevarate comori ale frumusetii si ordinii sufletesti.

O femeie este ceva simplu, fragil si frumos. Numai o femeie fericita poate face din barbat un barbat adevarat!

Cum sa faci un barbat fericit?

Aside

 Unul dintre aspectele cele mai tainice ale bărbatului este înzestrarea cu un iz dezvoltat al felului de a percepe prin logica . El se simte atras ca un magnet și dornic să se implice (sa isi ofere lopatelele de joaca) cu o femeie care este cat mai naturală și sinceră. El înțelege prin asta dezinvoltură, dezinhibiție și libertate, avand posibilitatea sa isi intregeasca firea lui masculina intr-o prezenta feminina vioaie si deschisa. Are curajul sa-si elimine timiditatea, ezitarile si sa treaca direct la actiune.  Sinceritatea unei femei, cu cât il șochează mai mult, cu atât îi oferă mai multă încredere în ea. A recunoaște în fața unui bărbat adevărul adevărat, chiar de îi rănești orgoliul, sentimentele sau posesivitatea, i te arati demnă de propriile acțiuni. Bărbaților nu le plac femeile influențabile.  Bărbații caută mai mult decât se crede un echilibru total în femeie. Astfel, unul din lucrurile care chiar îl face fericit pe bărbat este naturalețea și sinceritatea femeii.

Un bărbat se simte atras senzorial, emoțional, afectiv și sexual de o femeie cu o educație specifică. O educație care îl face să se simtă în siguranță în public, cu ea de mână, cu gleznele ei lungi și sânii ispititori. O educație a unei femei de viitor care îl face să o prezinte cât mai repede părinților și cunoscuților săi. O educație soră cu regalitatea care îl face să viseze copii din trupul și mintea ei. O educație senzuală și erotică, precum liniște și eliberare, care îl face să își dorească să o găsească în patul lui în fiecare dimineață. O educație specifică unei femei mature, unei femei conturate și principiale, unei femei cu esență de mister care e capabilă să îl facă să vrea sa intre in lumea ei. O femeie cu acea educație care îl urcă respectabil în ochii tuturor, fara sa se simta inferiorizat ori lezat de ea. Astfel, un al doilea lucru care l-ar ridica pe bărbat este educația si maturitatea femeii.

 

Unui bărbat descusut până la piele, îi găsești lipsuri care nu se cer umplute decât cu dragostea unei femei. Bărbatul fuge de femeia egoistă pentru că simte că dragostea și pofta pentru ea ar avea o limită undeva, candva. Un bărbat iubit și atins cu mâini de femeie dulce, care dăruiește din suflet, se simte copleșit și împlinit. Un bărbat care primește dragoste, provocări pozitive și dăruire fără nimic la  schimb, devine un popey marinarul pentru femeia care i se oferă. Un bărbat care se simte vrut pentru ceea ce îi aparține in interior, căruia i se cere prietenia în fiecare zi, care primește înțelegere și afecțiune în doze chiar nemeritate, este cucerit și transformat în bărbatul pentru femeia lui. Astfel un al treilea lucru care i-ar face fericit sufletul de bărbat este dragostea și dăruirea necondiționate a femeii.

Un bărbat este înzestrat cu acel cult al prieteniei, al loialitatii, al puterii si al sprijinului reciproc. Un bărbat și-ar dori să împartă din micile plăceri ale bărbaților cu femeia pe care o iubește. Si caută femeia care respectă înainte de toate pactul prieteniei lor, protectia si stabilitatea emotionala . Un bărbat are nevoie de cea mai bună prietenă înainte de toate. Un bărbat are nevoie sa i se respecte cuvântul și nevoia. Astfel, poate nu pe ultimul loc, găsesc prietenia și respectul ca puncte cheie ce l-ar face fericit si demn sa fie bărbat!

Rational sau creativ

Aside

Creativitatea este singura noastra hrana, care o data pierduta, duce la instalarea  nefericirii si a tristetii. Suntem si existam prin creativitate, prin forme, prin culori, prin imagini. Suntem creati sa cream. Suntem facuti din acel ceva din care putem crea. Este singurul nostru destin comun. Lumina si bucuria, fericirea si implinirea, vin odata cu ea. Puterea si avantul ei te inalta, te intareste, iti da curaj si atitudine. Creativitatea este speranta ca poti fi mai bun, mai limpede si mai curat. Sensul nostru intim este acela de a ne savarsi resursele in creatie, in idei, in locuri, intre oameni. Spatiul nostru necunoscut de nimeni nu poate altfel sa iasa la lumina. Nu are alta cale si alta izbanda de a te aduce mai aproape de tine, alta in afara de puterea de a crea.

Cat despre mine…nu m-am priceput prea bine la cromatica. Nu stiu pictura cu reguli, sa iasa o opera de arta, cum ar spune unii. Nu stiu sa compun muzica, cum la fel de bine nu stiu sa dansez profesional. Nu stiu sa scriu proze, n-am invatat nimic din toate astea. Nu stiu sa gatesc ca la carte, nu stiu nici sa iubesc cum trebuie. Nu stiu sa desenez si sa respect proportiile. Nu stiu nimic din toate astea. Nu le-am performat. Insa le-am incercat pe toate. Si inca mai am multe de facut. Le-am incercat dupa cum am simtit. Astfel, scriu cum imi cade gandul peste mine, dansez dupa fiecare sunet mai inalt sau mai jos facand din corp un instrument. Nu stiu sa pictez, dar am un simt al culorilor impreuna, al esteticii. Nu stiu sa compun muzica, dar am o ureche justitiara care stie sa-mi selecteze singura piesele de calitate. Nu stiu sa gatesc din carti, dar  ma dedic. O fac cu dragoste, atentie si indemnare. Dar am vazut un lucru, cu cat insist mai mult cu atat performez mai bine! Un pic de talent, restul e multa munca.

Eu nu cred ca exista oameni mai talentati decat ceilalti. Eu cred ca toti ne-am nascut cu aceleasi perechi de “manusi”, cu aceeasi zestre emotionala si cu aceeasi seninatate in fata incercarilor. Toti avem un mic talent, care din pacate l-am transferat catre un mic hobby.

Ratiunea e o slabiciune! Ratiunea e o scuza!

Sex or Love

Aside

Corpurile lor goale se adulmeca si se sorb unul pe celalalt. Chipurile tresar la fiecare atingere, zambind in aprobare. Sanii i se apropie de pieptul lui  ascultandu-i inima despre timpul trecut… Mainile lor se incolacesc si formeaza punti de putere. Freamatul cearceafului devine instrument de muzica. Ochii se vor inchisi, traitul mai intens.  Corpurile-si vorbesc in miscari, isi construiesc un dialog nestiut si nescris de nimeni. Izbitoarea lumina ii patrunde si-i lasa captivi intr-unul singur.  Se rostogolesc si uita de ei… Nu gandesc nimic, nu spera nimic, nu cersesc nimic. Calzi si freamati pleaca in cautarea placerii din orice colt primesc chemarea. Se indeamna unul pe celalat catre unitate, libertate si extaz. Intimitatea e toata a lor. Sta de paza intr-un mod protector cand celelalt isi cheama extazul absolut. Nerabdator si celalalt urmeaza sa ramana in observatie. Sa citeasca, sa asculte, sa simta odata…  Sunt simpli si goi. Lor li se spune iubiti…

!The sensual women-The Herbaliser.

Situatia sta in felul urmator, indiferent ca este vorba de dragoste sau de o partida de sex, inceputul ei porneste de la nevoia fizica! A face sex cat si a face dragoste sunt precum doua cani umplute cu cantitati diferite de apa. Acum, depinde de setea fiecaruia. Primul exercitiu de facut pentru a-mi intelege teoria, consta in a nu mai asocia Sexul cu Pornografia. Si asta o spun doar pentru ca pornografia a deviat considerabil de la ce incepuse a fi o “noua” arta a cinematografiei. Nu pot sa spun da cenzurii, categoric nu, nu tocmai eu, insa sustin ferm si clar ca pornografia creaza mari tulburari comportamentale si duce la obsesii. Nici asta nu ar fi problema, ca tulburari si obsesii oricum facem din orice. O obsesie poate deveni si micul hobby iar o tulburare comportamentala poate veni numai din faptul ca esti cu 2cm mai mic de inaltime decat ti-ai fi dorit sa fii.  Adevarata problema consta in faptul ca nici unul dintre noi nu apucam sa descoperim sexul in forma lui naturala fara a cunoaste dinainte selectiile din filmele noastre porno, urmarite pe ascuns inca din casa parinteasca ( :P ). Nu apucam sa avem parte cu adevarat de primele noastre experiente sexuale nepatate in nici un fel de ceea ce ni s-a intiparit in minte ca sexul inseamna. Caci prin structura noastra umana vom aveam tendita de a pastra tiparul comportamentului sexual in intimitate preluand cat mai concentrat, scene intregi… Si uite asa ne creeam mituri, crezand ca starurile porno chiar si-o trag timp de 4 ore fara oprire, ori ca sperma lor are un kil. Zic da pentru ele, atunci cand cauti o perfomanta in cuplu ori in viata sexuala individuala. Cand poti alege ce ramane educativ din pornografie iar femeia nu ramane un obiect…

Si daca o data am eliminat legatura intre sex cu pornografia, i se va intelege adevarata nuanta. Sexul inseamna dorinta fizica, care de cele mai multe ori si in dragoste adevarata tot asa se manifesta. O partida se poate opri la a face sex, de placerea sexului, pentru eliminarea tensiunii, pentru degajare si binedispunere ori poate continua catre a face dragoste cu tandrete si multa atentie oferita partenerului. Ori poate incepe cu o declaratie de dragoste, lumanari si muzica de corason si poate continua cu pozitii extra incordate, atentia fiind intreptata catre penetrari cat mai curate si senzatii cat mai intense.

Sexul inseamna fizic. Dragoste inseamna dincolo de fizic. Ele depind in mare masura de disponibilitatea emotionala a partenerilor. Chiar si intr-o relatie de dragoste adevarata, disponibilitatea emotionala nu tinde catre o constanta.  Atunci, sexul poate fi  legatura catre dragoste. Ori prin dragoste o legatura veritabila catre un sex pofticios, fara retineri si constrangeri.

Pofta buna :)

Barbat sau femeie

Cred ca nu ni s-a intamplat doar o data in viata asta sa avem o oarecare invidie fata de celalalt “coechipier” din tabara adversa si sa nu gandim: “Ce simplu e sa fii barbat/ femeie”.  Candva, de mult, urmaream cu surprindere cat succes pot avea barbatii, cat de frumos stiu ei sa isi simplifice viata, cat de placut isi traiesc emotiile si trec dincolo intr-o clipita. Cat de simplu evita ei suferinta si cat de frumos renasc atunci cand au o motivatie (banala) in spate. Pana sa mai cresc si sa devin adulto-femenisto-convinsa ( :) ) ) am tinut-o vesnic in acceasi teorie. Ca viata de barbat este mult mai usoara, creierul cu care sunt dotati este simplist si usor de manevrat, ca nevoile lor sunt si raman aceleasi indiferent de stare sau cauza. Ca la ei poti oricand sa pui punctul pe rana si sa stii exact ce doare.

Asa mi-au aparut  micile revolte cauzate de societatea injusta vizavi de drepturile intre femei si barbati. Facand bineinteles din mine o mica nevrozata in ceea ce priveste lipsa increderii in deciziile femeilor si pozitia lor in societate. Sunt intr-o mare asteptare a primei figuri feminine pe o bancnota. Daca cumva starneste ceva articolul meu, dati un click : http://altfem.ro/semnatura , pentru prima petitie de acest gen.

Va vine totusi sa credeti ca suntem atat de evolutati, atat de inteligenti chiar genii unii dintre noi, atat de avansati in descoperirile dincolo de Terra, atat de scoliti si plini de drepturi si totusi : „unele carti de anatomie omit descrierea clitorisului, dedicand in schimb, pagini intregi penisului” ? (citat dintr-un raport al Asociatiei Americane de Urologie, publicat in anul 2005 de Helen O’Connel)

Va vine sa credeti ca femeile trecute de 26 de ani nu mai au aceeasi intrare in companii ori pe pozitii de conducere?  Pentru ca urmeaza sa fie mame. Se spune ca efortul unei nasteri echivaleaza cu urcarea unui munte de 3000m… Imi amintesc din timpul serviciului, de colegele care reveneau din concediu maternal si nu isi mai primeau jobul inapoi (desi legea …). Celelalte, erau terorizate daca sa faca sau nu un copil.

Femeia nu are la fel de multa rezistenta si putere fizica precum barbat. Da sunt foarte de acord cu asta. Insa ele au o capacitate mentala, in primul rand energetica, de a schimba lumina si culoarea locului unde se afla. Ce poate face o femeie prin bunatatea si deschiderea ei, nu poate concura cu nici un barbat. Sorry, but it’s true. Cele mai frumoase romante le-au creat femeile, cele mai aspre suferinte tot femeile. Cele mai adanci piese si versuri, tot ele. Cele mai mari ambitii le ridica ele, cele mai curajoase raman tot ele.  Cele mai de pret picturi sunt femei ori nuduri celebre…

Femeia nu poate sa schimbe roata de rezerva. Cu greu poate sa ridice sacosele de la supermarket. O face totusi si se forteaza. Sta in frig, in ploaie. Sta in picioare si gateste, abia ajunsa de la serviciu acasa. Se ocupa de copii, de casa, de sot…. Tolereaza neputinta ei si pretentiile tuturor. Tolereaza critici la adresa feminitatii si logicii ei. Se ocupa de unitatea familiei si sustinerea morala a fiecarui component in parte. Se gandeste mereu cum sa-si infrumuseteze casa, ce sa mai gateasca bun si usor. Cum sa aiba o familie cat mai sanatoasa, cum sa ii poata bucura pe toti din jurul ei. Cum poate sa faca mai multi bani, cum sa faca surprize celor dragi… Cum sa faca sa arate bine, mereu ingrijita si cocheta….

Am avut sentimentul si nu o data, ca a fi femeie inseamna a avea un handicap. Teama de a merge pe strazi pustii, mereu luata in vizor pentru o fusta mai scurta, ori din cauza unei  frumuseti mai aparte sa fie trasa din toate partile. Este evident pentru toti pericolul la care se expune femeia si care tot nu o face sa renunte. Teama de barbati si de puterea lor…Va mai intrebati de ce nu intelegeti femeia? Inca va mai intrebati si faceti din orice gluma iarasi un afront adus slabiciunilor ei? Nu este lesne de inteles cu cate are de luptat? Cat trebuie sa lupte pentru o amarata de demnitate? Va mai intrebati de ce au ajuns femeile reci si salbatice?

Sa trecem la barbati.  Cea mai mare povara a lor tine de ( a avea) putere. Puterea de a castiga, de a fi lider, de a domina. Puterea de a fi barbat! Iar notiunea de barbat adevarat se regaseste din ce in ce mai greu in zilele noastre. Si ei sunt plini de mituri, considera ca au nevoie de masini luxoase si de performante sexuale pentru a atinge sufletul unei femei. Ori daca nu femeia, sa obtina succesul. Sa devina cineva. Sa indure, sa ofere protectie. Sa asigure… Ce poate face un barbat cu “doua maini dibace” numai noi stim ;) . Au nevoie de multa incredere si sustinere, pentru a-si putea inlatura aparentele impuse de oranduirea vietii. Sunt cei mai dulci copii, cu cea mai frumoasa inima. Sunt mai sinceri, aproape brutali in exprimarea lor fara stil si intortocheli incat noua femeilor ar trebuie sa ne faca “the job more easy”.

Eu ca sa inteleg barbatul, m-am pus de multe ori in corpul si mintea lui, incercand sa ii inteleg logica si perceptia asupra lucrurilor, care nu sunt, atentie, gresite fata de cum gandim noi. Este exact cealalta viziune care ne poate completa logica noastra.

Dincolo de rolurile specifice fiecarei esente (masculine ori feminine) un singur lucru mi-e curat ca lacrima. Ca niciodata ce poti fi in doi nu vei reprezenta la fel individual. Exista o anume completare, care daca ai timp si chef sa o analizezi intelegi de ce tie ca femeie ti s-au dat astea, iar lui ca barbat celelalte.  Aspecte comune sunt in ambele parti, multe si nu am sa intru acum in detalii. Dar este de precizat ca felul in care pot iubi, atat femeia si barbatul este total echivalent. Doar ca, iarasi atentie, forma de exprimare este cea care difera.

Ori barbat ori femeie, mie tot imi suna bine :P

Visator sau realist

Visatorii au sufletele delicate. Sunt firi sensibile, fine si ondulate in chip si vorba. Visatorii sunt  frumosi la inima, mult mai deschisi si plini de curaj, mai mult decat par. Au o pasiune si o iubire fara limite. Sursa lor de hrana spirituala de aici vine. Este daca vreti, lumina de care au nevoie sa se simta impliniti si integrati.  Sunt acei oameni manati de o forta interioara, care detin inteligenta si investesc in perfectionarea ei tocmai pentru a-si putea  justifica speranta in fata a mii de oameni. Sunt cei care lupta pentru “ceva mai maret decat coroana sau tronul suveranului” (Sistemul Maestrului de Charles F. Haanel).

Iubesc oamenii visatori, sunt oamenii care ma inspira.  Sunt cei care-si lasa gandurile sa plece unde si cat vor, alaturi de care pot purta conversatii extrem de placute, indiferent daca sunt barbati sau femei. Aspectul care face placut dialogul, doi visatori intalniti pentru schimburi de vorbe si teorii spatiale, nu pentru cuceriri sau ochi dulci. Intre ei imi place sa-mi petrec timpul ramas haihui si fara program. Cand mai gasesc asa oameni, capacitatea mea de focusare atinge nivelul maxim. Simt cum absorb expresiile si ma las transpusa in fiecare fraza precedata de marirea ochilor si expresia chipului. Este o senzatie placuta, cumva de eliberare,  imi pot lasa si eu mintea sa zburde negandindu-se pentru cateva clipe la siguranta si preventie. Mai ales cand am ocazia sa inspir si eu la randul meu sau sa incurajez visatorul de sub ochii mei in a nu-si mai reprima gandurile si sentimentele. De multe ori mi s-a intamplat sa asist prin preajma unui visator ce contempla de zor la o creatie noua,  aparent inutila si nedemna de luat in seama, sa il observ cum dupa deslusirea intregii schite ajunge sa gaseasca ceea ce cauta.  Exact ce avea nevoie pentru noul proiect, pentru noua creatie de moda, pentru viitorul sistem de programare, etc. Visare inseamna creativitate, iar visatorii, putini alesi la numar sunt cei care pot crea. Ei vin cu schita, iar fara schita si un desfasurator concret nu se prea poate realiza nimic. Este la fel de adevarat ca mai sunt si visatori care traiesc intr-o lume aparte, sunt antisociali, inchisi, deprimati si nu isi duc mai nici un vis aproape de realizare. Eu as spune ca aici e vorba de un visator comun, care prefera sa fie un neinteles al universului decat sa dea din coate si sa puna fundul la treaba.

Am invatat ca pentru orice vis cat de mic, de cele mai multe ori ai nevoie de oameni care sa te ajute. Ai nevoie apoi de resurse si de disponibilitatea de a renunta pana la atingerea obiectivului mai la orice: viata de familie, copii, jocul preferat, iesire cu prietenii. Dar cand scopul este nobil :) , garantez ca toate din jur se vor completeta de la sine si automat devin sustinere. Daca totul se face cu aceeasi pasiune si iubire de la primul pas pana la sfarsit, cu siguranta succesul si recunostiinta lui va fi pe masura. Sa nu ne dorim prea mult, sa fim constienti ca fiecare eroare omisa intr-un proiect cat de mic poate sa aduca dupa sine consecintele aferente. Sa nu fie vorba de vise exagerate, artificiale si fara necesitate. Atata timp cat porneste dintr-o starnire a eu-lui profund si nu vorbeste despre instarirea doar materiala dusa la extrem pana la exagerari la care tindem cu totii fara sa vrem (ferrari si case pe o insula pustie), totul e in regula. Nu zic ca nu ar fi si asta o solutie a succesului, sa te consideri sarac tot sarac ramai. Dar daca iti proiectezi in viitor portretul unui om implinit este si mai posibil de atins. Totul depinde de cat si cum gandim. De calitatea fiecarui gand.

Una din cerintele unui vis inspre desavarsire, consta in focusarea maxima asupra lui. Constanta cu care gandesti visul va fi sesizabil  in fiecare actiune,  toate se vor indrepta spre acelasi sens. Efortul stapanit, fara avalanse imature, fara impulsuri distructive va completa intru totul siguranta proiectului si al unui final pe masura asteptarilor. Gandul este secretul. Unde il conduci tu, sau daca il lasi sa te conduca el pe tine. Daca il poti tine sub control sau il vei lasa sa preia controlul actiunilor tale. Nu va incredeti in minte. La doua ganduri de :” Vreau sa fac asta maine, pentru ca maine am si resursele si oamenii” sau la un “Maine am sa pot”, mintea are grija sa iti aduca din subconstient si sertarasele lor, cu toate amintirile aprinse de acei oameni, de acele resurse ca: “Pot fi indisponibile, ca poate oamenii nu vor depune efortul cuvenit, ca daca si cu parca”. Selectia lor inseamna reteta de vis spre realizarile mult asteptate. Mintea stie sa joace feste, stie sa creeze capcane, stie sa iti poarte o masca atunci cand vrei sa iti ascunzi adevaratul eu. Mintea stie sa minta. Si cat de bine o poate face! Mintea iti spune despre amintiri si trecut. Mintea memoreaza clisee deja trecute. Insa la fel de bine, o minte controlata, intr-un corp stapan pe sine va putea dirija intregul traseu de care visatorul nu se va simti prea curand dezamagit. Rapidul lant este urmat apoi de iubirea de sine, nevoia de a darui neconditionat, continuat de  linistea interioara si pacea armonioasa din tine si din jurul tau. Se mai adauga alta veriga, aceea ca viata pare mai usoara, ochii vad mai multe frumoase, oamenii mai buni si mai frumosi. Totul este un lant. Mintea acum intregita, nu mai are disponibila decat o singura varianta cu o singura logica, ce va obtine in cele din urma constanta si echilibru. Va obtine eliberarea suprema, acel moment in care simti ca iti depasesti complet limitele mentale. Mintea este cea care poate fi dominata, ori daca nu, cea care te domina. Nefericirea este creata de raspunsurile, hartile, de instinctele si de unele aspecte care ne spun sa facem asa (as numi inima, sinele, interiorul). Cu o minte neantrenata sa raspunda la comenzile tale,  nu vei sti cum sa tolerezi. Si astfel, apare un conflict interior capabil putin cate putin sa prezinte leziuni in deciziile pripite, in emotiile starnite, in nesiguranta resimtita, in ambuscade in care iti pierzi firea si starea de bine. Mintea trebuie controlata. Daca stii ca este bine sa faci acel lucru, argumentandu-ti toate posibilitatile si variantele de castig, atunci aminteste-ti si de un CTC rapid  pe la mintisoara :)  Sa poti sa faci din tine un win-win stabil si adus la cunostiinta in totalitate.

Acum cateva saptamani m-am intalnit in sfarsit fata in fata cu coach-ul meu in materie de frumusete si feminitate, Irina. Ca sa stiti despre ce vorbesc, va dau adresa ei http://www.irinairimia.ro/ . Aici puteti afla toate minunatiile pe care le impartaseste in stilul ei caracteristic. O femeie la 23 de ani, o mare visatoare in care m-am regasit nitzel. Dupa cele doua pahare de vin, tacerea pricinuita de privirile catre panorama unui turn al Bucurestiului, oferita de la etajul 18, se sfarseste  surprinzator cu o intrebare aruncata din scurt : Ce te face sa visezi? La fel de rapid a fost si raspunsul meu : Realitatea ma face.

Da, realitatea ma face pe mine sa visez. Cumva, atunci cand inchid ochii si imi dau seama cat de departe pot sa ajung si cat mult frumos poate mintea mea sa construiasca in culori, marimi, drumuri si dorinte, imi creaza o stare de mult bine. Specialitatea mea in ale visarii (toti cred ca avem o specialitate acolo), vine odata cu muzica. Daca ascult muzica si inchid ochii…s-a terminat cu to-do-list-urile!  Muzica ma ajuta, dar pot sa o fac la fel de bine oriunde as fi. Imi pot imagina orice, asta mi se pare cel mai fascinant la structura noastra omeneasca. Sa nu credeti ca sunt mereu o visatoare, dar cand nu o fac ma simt comuna. Fac ce face toata lumea, spal vase si citesc ziare. Visarea este singurul meu cubuletz de zahar pe care mi-l permit si imi este la indemna si cand am orice si cand imi lipseste tot. Visarea, starea de visare, e la fel de buna precum o cada fierbinte, cu multa spuma si lumanari.  Off, visarea asta, pe care toti o proclama a fi naivitate, inconstienta, slabiciune. Dar oare de ce ne este data sa o avem? De ce o avem? De ce ne negam dreptul la ea? Oare poate fi de ajutor? Oare poate sa ne indrepte catre ceva anume? Oare poate ea sa arate cu mintea ce usi pot fi deschise? Oare ce poti face cu un vis nou? De ce avem capacitatea asta de a visa?

“Oamenii visători şi cu capul în nori nu mai sunt consideraţi infantili, lipsiţi de disciplină sau nevrotici, după cum îi catalogau în trecut psihanaliştii, în frunte cu Freud. Ultimele analize au arătat că “visatul cu ochii deschişi” poate fi folosit ca un scut de protecţie faţă de problemele cotidiene sau poate stimula creativitatea.” http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/esti-visator-e-de-bine-192204.html .
     De mica am avut visuri mai mici sau mai mari, ca noi toti de altfel. In cartea mea, “LadyLove”, care sper ca va iesi cat de curand posibil, am ajuns la o metafora legata de puterea visarii: “A visa este usor, insa scump a visa bine”.  Cu asta mi-am si concluzionat toate experientele mele, cele care s-au indeplinit, cum si ce forta au avut in mine. Totul incepe cu un gand. Gandul incepe sa se dizolve in toate lacasurile din tine, iti ofera odata cu el tot felul de imagini si cat de curand se transfera catre partea logica. El iti explica cat de realizabil este. Odata ce ii vezi portita de indeplinire, simti ca nu mai poti da la o parte noul vis. Si cand o faci te simti nefericit, trist si intri intr-un conflict cu tine insuti. Te intrebi de ce? Ce am? Ce e cu mine?
       Viata noastra pe langa cursul ei normal, scoala-familie-copii, mai are si un anume destin care trebuie sa atinga implinirea pentru a face din noi un spirit fericit. Indeplinirea visurilor. Aproape ca uitam, odata cu maturizarea, de curajul nelipsit cand eram tineri, ca dorintele noastre ar putea deveni realitate. Ca era vorba de o facultate anume, sau de un suflet pereche, bani sau recunostinte. Ele vor  deveni mai devreme sau mai tarziu o realitate sub ochii nostri. Este foarte adevarat ca pana ajungem la un vis implinit aproape suntem storsi de puteri, de ne  mai ramane tare putin timp sa ne si bucuram. Eu mai nou, caut vise care imi pot crea o frumusete interioara si o protectie fata de realitate, fara vreo eroare (de parca ar fi posibil ;) ) ). Da, da …imi perfectionez visele. Exact asa o numesc.
     Toate au pornit de la un vis. Un mare arhitect a avut un vis sa construieasca cel mai inalt hotel din lume (Hotelul Burj al-Arab), de sapte stele. Tot un artist, cu un creion si o plansa in mana. De la un vis s-a pornit si  in noile tehnologii de smartphone-uri.  Totul porneste de la o licurire de lumina, numita vis. Cand pui capul pe perna, cand ziua s-a terminat si in intunericul din fata ochilor inchisi tu continui sa visezi la ceva…. Toti visam la ceva si incepem cu : “Ce ar fi daca?”
      Ce monotona ar fi viata si iubirea si oamenii si filmele si cartile si dulciurile si totul fara a avea forma asta de creativitate.
Iubesc sa visez. Imi permit sa o fac si cu 10 lei in buzunar.
        Da, visez de placere. De bunul gust care mi-l reda apoi in privire. De culoarea din obraji cu care ma vad dupa. De sufletul pe care mi-l tine tanar si creativ. Iar creativitatea ma ajuta sa cresc intensitatea iubirii din mine.  Insa fac toate astea pana intr-un punct. Este adevarat ca uneori mi-e atat de bine pierduta printr-un mic “visisor” incat n-as prea vrea sa ma intorc la lucrurile normale. Ma disciplineaza reintoarcerea la realitate un singur aspect: excesul de visuri poate dauna grav realitatii din fata ta!
 Altfel spus, cand ne punem cu burta pe visat, sa cantarim pe fiecare in parte  inainte sa le lasam sa se insamanteze in noi. Ca o data prinse mai greu scapam. Si pentru a  crede cu adevarat intr-un vis trebuie sa ne asteptam ca ne vom arunca cu totul catre implinirea lui. Nimic cu jumatati de masura. Te daruiesti si cu asta basta.
               Spuneam, visatorii sunt curajosi, realistii sunt opusul :) .  Pana la urma fiecare are realitatea lui, asa ca eu sunt jumatate boema si romantica, jumatate concisa si aspra. Jumatate indragostita, jumatate rationala. Jumatate rebela, jumatate supusa. Jumatate haotica si jumatate obsedata cu ordinea.

Singur sau intr-o relatie

Aside

In decembrie 22 intru in al doilea an de cand ma numesc si sotie, pe langa amanta, iubita, house-keeper, prietena, partenera de dans, bucatareasa etc si etc :) In tot acest timp am descoperit ce inseamna cu adevarat o relatie si stiu ca mai urmeaza multe de aflat. Multi inainte de casatorie (majoritatea) ne-au impovarat de influentele negative care pot surveni dintr-o astfel de decizie: mariajul. Ca in zece ani ne vom plictisi, ca o sa ne scoatem peri albi, ca e “naspa” etc.

Printre primele mele dialoguri cu viitorul sot, discutam de faptul ca suntem din ce in ce mai multi oameni pe planeta, dar din ce in ce mai singuri. Ca tehnologiile au devenit o necesitate, dar suntem din ce in ce mai inculti. Ca iubim din ce in ce mai mult orice fel de canal de socializare, dar suntem din ce in ce mai inchisi, non-naturali…

Acum cateva zile am fost la o nunta. Imi place sa admir oamenii, sa “critic” frumosul si sa observ ca totusi avem motive sa fim fericiti. Ca fiecare in parte are acel ceva frumos si interesant pe care as vrea sa-l ascult. Asezandu-ma la masa langa o prietena (daca imi da voie sa o certific in acest fel), am deschis subiectul: a fi sau a nu fi singur. In viata totul vine cu o masura. O masura de Ying cum la fel de bine si de Yang, cu o masura de rau si de bine, de avantaje si dezavantaje. Cum e si atunci cand iti cumperi o rochie care iti vine perfect, dar ca dezavantaj a costat cam mult. Sau jobul iti ofera traninguri si un salariu care te multumeste, dar programul este pana la 20h00.

Trecuta deja de primele teste ale casniciei, incep usor sa constientizez desfasuratorul întreg de avantaje si dezavantaje de o parte si de alta. Căsătoria mi-a deschis ochii in multe aspecte pe care nu le aveam in constiinta, atingeam doar nuanta lor supeficiala. Pentru ca oricat ti-ar dori sa afli mai multe, suportul unor relatii care ating cel mult 2-3 ore petrecute pe zi, cateva iesiri in wekend, concedii de 4-5 zile, nu ofera toate informatiile. Stiam doar ca atractia si dragostea pot fi tinute si mentinute atata timp cat momentele petrecute impreuna sunt stabilite, intalnirile sunt dupa fresh-ul de dimineata, iar tabieturile sunt tinute ascunse. Nu mi-a placut sa fiu vazuta dimineata, desi acum aflu ca sunt frumoasa cu ochii borcanati si parul in toate directiile. Nu mi-a placut sa fiu vazuta  cand imi faceam pedichiura sau doamne fereste cand ma epilam in baie!!! Nu mi-a placut sa intre cineva dupa mine in toaleta, sa mi se verifice telefonul, ori sa imi programez timpul liber in functie de celalalt. Spatiul meu de intimitate era obsedant (cred) si aproape ca nu permiteam mai nimanui sa se apropie de mine prea bine. Cu siguranta o faceam daca era sa fie el barbatul destinat mie. Se pare ca am dreptate din moment ce astazi, sunt complet altfel. Nu stiu daca neaparat eram pretentioasa, dar mai ales statul in aceeasi locuinta cu cineva a fost mai mult decat imposibil pentru mine, facandu-ma sa elimin orice relatie mai devreme sau mai tarziu si sa ajung din nou la statusul de single.

E frumoasa si viata singura. Are avantajul (presupus) al libertatii. A avea dreptul sa faci tot ceea ce iti trece prin cap, sa mergi oriunde, sa nu dai explicatii, sa nu argumentezi unde vrei sa iti stea lucrurile, sa iesi in lume si sa iei haturile unui nou joc al seductiei, sa primesti complimente si confirmari de oriunde si de la oricine, sa pierzi noptile fix asa cum le vrei, sa te imbraci cum vrei, sa te tunzi cum vrei. Cred ca mai sunt dar poate imi scapa acum, dar tot de liberate tin. Dar vin si momentele cand te simti al nabii de singur si simti ca nu ai cu cine sa comunici despre ce simti in interior, cand esti racit bocna si tare ai vrea sa iti poarte cineva de grija, cand ai frustrarea de a vedea cupluri frumoase care se plimba romantic seara sau fac prajituri si posteaza pe fb, sau cand te trezesti in dimineti friguroase si nu este cineva sa te incalzeasca sau sa iti zica un cuvant bun care sa iti schimbe intreaga dispozitie. Cand ai un film bun si nu stii cu cine sa il imparti. Cand te simti neinteles intr-o camara a ta si nu are nimeni cum sa ajunga la tine. Cand ai prieteni invitati si dupa petrecere pleaca toti la casele lor. Cand vin nuntile ori melodiile siripoase si nu ai cu cine dansa… si lista poate continua.

Nu e usor sa te mentii plin, fericit ori implinit, nici cand esti singur, nici cand esti “implicat” intr-o relatie ori casatorie. Dar ce am invatat eu din uniunea alaturi de un singur barbat, a reusit sa imi omoare toate miturile in care credeam. Ca sunt mituri si nimic alceva. Sunt momente cand binecuvantez ziua in care mi-am facut curaj. Momente cand imi dau seama cat conteaza sa ai pe cineva alaturi de tine. Cat conteaza sa ai pe acel cineva langa care poti fi tu. Am invatat sa ofer libertate ca sa o si primesc. Am invatat sa ofer incredere ca sa o si primesc… Iar cel mai important lucru pe care l-am aflat in doar doi ani, este cine sunt si ce vreau sa fiu, cine ma vad in el si unde mai trebuie lucrat cu mine.

Simt ca noi toti, am inceput sa avem o fobie in fata casniciilor. Multa influenta vine si din familie. Daca nu am vazut fericirea si iubirea intre parinti, cu siguranta noi tot o vom cauta in viata personala. Insa, plecam la drum cu un  deficit in a mai crede ca ea chiar este posibila. Ca armonia care ne inzestreaza inconstient de la primele silabe, se poate sparge ca o bula in timp ce crestem si ne lovim de raceala, indiferenta, certuri, violente… Lipsa informatiilor, dar mai ales trasaturile primitive care inca exista de cele mai multe ori aflate de partea masculina, sunt cauza. Barbatii trebuie sa reprezinte curajul, puterea. Ei sunt cei care conduc si domina, asa ca ei sunt cei mai afectati cand vine vorba de deschidere emotionala ori analiza asupra forului interior. Asa cum femeile sunt cele care trebuie sa devina mame si inteleg prin asta o intoarcere la puritate si o inchidere fata de ritmul anterior al cuplului.  Se spune ca femeile se schimba dupa casatorie. Asta aud de la barbati dupa divort. Insa eu am vazut si in barbati schimbarea. Isi pierd pofta de a vana, caci si femeile vor sa fie curtate, chiar daca poarta verigheta si iti aranjeaza sosetele in dulap. Asa e omenirea noastra, bleaga si cumva usor ipocrita. Odata ce ai un lucru, uiti sa ii mai apreciezi valoarea. E doar un aspect uman, asa suntem noi oamenii construiti. Iar aici este alt sertaras cu care trebuie lucrat. Aprecierea si multumirea zilnica…

Sunt oameni care au mai mult succes singuri si eu banuiesc ca se intampla doar pentru ca asa stiu sa traiasca. Cu siguranta si ei sunt atinsi de momentele de singurate si deziluzii. Cum sunt si oamenii conceputi parca pentru un spatiu familial care le confera incredere si stabilitate. Casnicia inseamna un pact cu tine insuti, acela ca inainte de toate esti mereu cu o mana intinsa. Cu restul ai doar de luptat. Ai de luptat cu posesivitatea, cu iubirea egoista, cu nevoia de atentie, cu timpul primit si oferit. Iubirea nu inseamna sa fie al tau, doar pentru tine.

Exista un singur secret sa poti face relatia sa mearga, unul singur! Pe langa respect, daruire, atentie, apreciere, confirmari, multumiri…ramane unul din cele mai importante lucruri care poate sa hraneasca sanatos o relatie de iubire. Ceea ce pui pe masa de la prima intalnire!

A  scoate doar ce e mai frumos din tine, tot ce ai tu mai de calitate. Cat de mult posibil…Multa atentie de la inceput la raspunsuri si gesturi. Si credeti-ma, cum va obisnuiti sa va iubiti si sa va impartasiti viata poate ramane asa pentru totdeauna.

Ce stiu si ce nu stiu sa fac

Aside

Eu atat am stiut si am invatat in viata, bunul simt (dus la extrem) si de a face oamenii sa se simta bine. Mai mult de atat ar fi detalii. Facultate nu am avut timp sa fac, cred ca a fost vorba si de o mica incapatanare a mea, sa cred ca pot face ceva in viata fara sa trec printr-un curs atat de banal al vietii. Plus, aspectul primordial, nu imi permiteam o viata intretinuta de parinti pentru a scoate o hartie dupa cativa ani de studiu, cu ceva sex prin camere de camin, ori macar
sa dau de gustul berii. Imi amintesc de prima mea incercare la facultatea de textile, sectiunea desen tehnic… Cred, sper ca imi amintesc bine. Dumnezeule aveam atatea de respectat, de indurat un frig groaznic intre salile de curs si de stat iar in aceleasi banci in fata unor profesori plictisiti si rutinati, invadati de o ura extrema fata de generatia noua…Si ca drept dovada, prima mea experienta la primul curs de matematica analitica a fost un colaps total. O personalitate ca a mea mai rar se gaseste, tafnoasa si demna peste masura. Si cred acum ca toate astea mi s-au accentuat dintr-un singur motiv: rautatile primite din copilarie. Toti ma porecleau in toate felurile, urata, nasoasa, rahitica, sarantoaca, etc. Deci eram de mica un copil care avea sa invete sa se apere si sa-si respecte demnitatea. Si invatasem asta din norocul meu de a da si peste cativa oameni in care vedeam pupile vorbitoare de principii. Primul curs si prima mea iesire de la curs si nu m-am mai intors niciodata!
Nu a fost nevoie decat sa fac prezenta pe o foaie de hartie ca sa ma elimin complet din facultate. Cum eu ma nascusem stangace, ai mei cat si invatatoarea m-au fortat teribil de mult sa invat sa scriu cu mana “normala”. Astfel, imi pronuntasem un stil de scris foarte citet, foarte rontunjit insa initialele erau mult prea mari. Asa ma invatase prietena mamei mele prin clasele mici si admiratia pe care i-o purtam ma facea sa ii raspund la orice comanda fara sa stau prea mult pe ganduri.
Intr-un final ajunge amarata de foaie de prezenta si sub ochii profesoarei. La catedra se afla o mofluza grasa, cu un ton de urlatura. N-avea nici un dumnezeu cu vocatia de profesor. O comunista care a reclamat imediat ce i-a ajuns hartia in fata. “Cine a indraznit sa scrie asa?” Adica eu…
M-am ridicat in doua picioare si am raspuns cum se cuvine, nu gaseam nici un motiv sa ma ascund. Situatia a devenit insa imediat incredibil de penibila, pentru ca atat se isterizase pentru scrisul meu incat a mai chemat inca doi trei studenti in sala, fosti colegi de liceu sa dea si ei cu verdictul. A urmat iarasi un moment de-ala de al meu, cand vad cum unii stiu sa sape frica in ceilalti si cum accepta ei sa minta si sa aprobe chiar daca nu sunt de acord…
Acestea fiind spuse m-am ridicat, mi-am strans jucariile si am plecat…
La o saptamana mi-am retras dosarul, nu era oricum facultatea pe care mi-o doream. Ma tentase faptul ca urma in anul urmator sa se integreze un nou domeniu, design vestimentar. Cand am terminat eu liceul era primul an in care se intra pe baza de dosar. Cu media mea de 8,70 se pare ca atat putusem sa primesc. Mai puteam la drept dar era cu taxa.
Asa ca m-am apucat de munca. Cum deja aveam doua veri in spate cu experienta de ospatarita si vanzatoare intr-un magazin de telefonie mobila din timpul liceului, am zis ca e momentul sa tintesc mai sus. Stabilit si facut. Ma angajez la nici cei 19 ani, prin cateva recomandari din partea unui prieten, intr-un depozit de medicamente. O societate pe actiuni, care se desfasura pe plan national.
Eram acum ajunsa intre oameni trainuiti, educati inspre manipulare, cu un exercitiu fenomenal de a te ambitiona si de a te face sa-ti vina de la sine statul peste program si munca peste masura facuta cu cap.
In timp ce prietenele mele dantuiau prin cluburi eu invatam programe de facturare, excel la nivel profesional, comportamente adecvate, limbaj viu si plin de nuante. Recunosc ca imi rodeam unghiile si ma amaram in micile mele momente cand vedeam ca nu mai puteam tine pasul cu viata lor tumultoasa si plina de evenimente. Cu povestirile lor haioase pe care mi le povesteau in mica mea pauza, in timp ce ele erau chiulite pe la un bar, pufaind tigari bune.
Eu invatam munca in echipa, invatam managementul timpului, eram educata sa-mi caut resursele. Aveam intalniri din ce in ce mai stricte si reguli in companie din ce in ce mai riguroase. Fiecare greseala era penalizata. Fiecare neatentie. Asa incepusem sa inteleg eroarea si ce produce pana la momentul final. Lantul creat de greseli dar si miile de solutii ce se pot gasi.
Mai tarziu, o companie si mai mare m-a cautat in echipa lor. Tot depozit de farmaceutice national, de data aceasta lider de piata. O companie dubla ca personal, marime si asteptari. O adevarata scoala militareasca. Nu eram fumatoare dar nimeni nu indraznea sa fumeze, pauze de masa nu existau, salarii mari si o strictete in vestimentatie cumplita. Femeilor li se impunea sa nu poarte sandale decupate, fuste mai sus de genunchi cu 3 cm, ciorapi doar inchisi la culoare, camasa si sacou.
Tensiunea intre birouri era un calmant fata de sedintele asidue la care eram mereu verificati asupra rezultatelor. N-aveam decat 20 si ceva de ani, cand eu invatam sa aplic si in viata personala strategii fata de conflicte, modificari de atitudine in fata micilor adversiuni, temperament sustinut si impulsivitate zero. Rezultatele primau in viata mea de zi cu zi.
Dupa profit si echitabilitate inainte de toate. Putin cate putin imi exersasem vocea si limbajul corpului sa exprime cat mai multa persuasivitate si echilibru. In timp ce in mine zacea o rebela care si-ar fi rupt camasa de pe ea si ar fi luat-o la goana oriunde in lume…
Insa incepusem sa iubesc extrem de mult independenta, meseria si nivelul de munca. Ultra sofisticat in sectiunile de IT, super campaniile de publicitate, petrecerile in cele mai luxoase locuri, banii si felul in care ma facea functia sa ma respect.
Personalitatea mea era in crestere si invatasem sa aleg din teoriile si practicile invatate prin prisma muncii. Le-am presarat si ceva din eleganta si feminitate.
Asa mi-am luat si prima mea masina. O skoda octavia rosie si obraznica, tunata si foliata, cu dvd si subofer.
Permisul l-am luat mult dupa. Si asta doar pentru ca serviciul meu insemna sa ajung la 8-9 seara acasa si nu aveam niciodata timp sa invat teoria cum trebuie. Cat despre condus, luasem orice masina la mana. Cu prieteni mai nebuni si inconstienti ca mine ce se riscau si ma lasau prin oras, pe drumuri cat se poate de publice. Nici politia nu era cum este astazi. Asa ca la strada le aveam si le aveam bine. Eram divina la condus. Era placere, era extaz, era putere si bucurie. Era atitudine si curaj.
Intr-o zi foarte trista unul dintre prietenii nostri motocilist a murit. Un accident urat…
Am cerut o zi de invoire si nu completa. Oh nu, asta nu se putea decat cu cel putin 30 de zile inainte, proces verbal pe care trebuia sa il cer de la o secretara ingrozitor de enervanta, care mereu uita sa ti-l aduca. Proces verbal care trebuia sa primeasca toate semnaturile sefilor directi, scanata si trimisa catre Bucuresti la dep. responsabil. Dupa confirmarea primirii puteai sa te gandesti la zi libera.
Deci o invoire de jumatate de zi, in care eu sa pot fi alaturi la inmormantare…O inmormantare televizata, unde se adunasera peste 400 de motociclisti din toata tara. Toti in tricouri albe cu poza si numele lui pe spate. Un omagiu care a tinut mai mult decat speram, umpland tot orasul de motociclete. Am ramas placut surprinsa de sustinerea si uniunea lor, dar trista de eveniment peste masura.
Ajunsa la birou, am primit reprosuri de intarziere desi anuntasem in ordine, pe secretara, echipa directa, subalterni.
Mi-am scris demisia, mi-am umplut o cutie goala cu toate lucrurile si am plecat acasa. N-am mai vrut nici bani, n-am raspuns la nici un telefon, n-am deschis usa la nimeni. M-am inchis in casa…
La nici doua luni de zile soarta face ca si directorului exectiv sa ii moara tatal, si imediat si superviser-ului meu direct.
Le-am trimis mail de condoleante, am primit imediat raspunsul robot care ma informa ca pentru urmatoarele trei saptamani ei se afla in concediu de odihna.
Nu am stat mult acasa, dar am avut grija sa imi petrec fiecare zi out of duty plina de viata si aventuri. De nopti pierdute dincolo de ora 22, de dansat si baut pana la saturatie. Imi reluasem vechile prietenii, imi odihnisem mintisoara, mai calatoream in tari straine cand la mama, cand la sora…
Intr-un urmator moment ma angajez iarasi la o alta companie de top. Tot nationala, de data asta cu o politica mult mai prietenoasa si umana. La fel de orientati catre rezultate si obiective dar mult mai cizelati si selectivi in oamenii alesi.
Momentul meu de glorie a fost aici, unde intr-un ambient parca mai normal si mai uman incepeam sa dau rezultate din ce in ce mai bune.
Desi viata personala era din ce in ce mai zero, ma dedicam intru totul reusitelor mele. Ma trezeam vorbind prin somn de creantele depasite si despre marja de profitabilitate la zeldox obtinuta in primul trimestru…
Eram complet furata din realitatea de zi cu zi.
In duminicile cu soare ieseam sa imi spal masina si urmaream cu mirare inca o cladire construita. Cand? Cum? De cand a mai aparut si asta aici?
Situatia mea financiara imi permitea sa imi ofer aproape orice, haine scumpe, parfumuri cate 5 odata daca aveam chef, mofturi din toate felurile… Sa inlocuiesc golurile.
Intr-un final m-am hotarat sa dezertez si din ultima familie. Cu greu mi-am revenit dupa despartirea de ei. Dorinta mea de ma inscrie la o facultate, cu ceva banuti stransi imi garanta posibilitatea de-a o face. M-am inscris la Marketing si Management, Al I Cuza. Am facut un an, cateva cursuri mi-au placut. Insa eu nu stiam cum sa traiesc fara serviciu. Nu ma puteam focusa la nimic daca stiam ca a doua zi eu nu aveam exact ce sa fac. Ca eu ca si productie pentru urmatorii trei ani, sunt zero…
Cam astea au fost incercarile mele de a invata sa fac ceva. Ceva maret, ceva frumos. Ceva care sa ma faca mandra de mine.

Multi oameni in jurul meu sunt scoliti, cu masterate si mba-uri sau chiar doua facultati. Unii dintre ei vorbesc ca la usa cortului, lipsiti de bun simt de educatie si finete. Mai multi decat unii!
Foarte putini au fost si sunt cei in carora li se vede si intelepciunea castigata prin anii de scoala…Foarte putini…
A uitasem! Da am facut trei ani de asistenta farmacie, cat tine o facultate… Dar caracterul mi-a ramas acelasi si nu o sa mi-l schimbe nici un grad sa o diploma…
Ca stiu sa ofer, ca stiu sa plang, ca stiu sa dansez, ca stiu sa calc, sa gatesc, sa caut muzica buna. Ca stiu trei limbi, ceva nlp, ca stiu sa apreciez frumosul si straduinta oamenilor de face lucruri frumoase. Ca iubesc, ca rad, ca zambesc, ca arat ce am mai bun, ca lupt sa nu fac compromisuri pentru bani, ca tin la valori. Ca imi plac dialogurile si oamenii inteligenti.. nu m-a invatat nici o facultate astea…Si nici nu o sa ma invete.